sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update Două incendii s-au produs în județul Arad. Pompierii intervin în două localități chiar la această oră

    de Alin Olteanu | 19 decembrie 2020, 3:19 PM | Știri Arad

    0

    Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad ne anunță, prin intermediul Whats App, că are loc un incendiu la coșul de fum al unei case particulare situată în satul Mailat, comuna Vinga , din fericire fără victime. La fața locului intervine o autospecială de stingere acare aparține Punctului de Lucru Vladimirescu.
    În același timp, pompierii intervin și la un alt incendiu, produs tot la o casă casa particulară, în localitatea Cruceni, comuna Șagu. Aici au fost trimise două echipaje de stingere de la Detașamentul Arad și încă nu ni s-a comunicat dacă există sau nu victime.

    UPDATE

    „Ambele incendii au fost stinse fără probleme deosebite”, ne-a comunicat biroul de presă al ISU Arad.

    Foto: Imaginea nu este de la fața locului. Revenim cu fotografii în momentul în care o să le obținem.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.