duminicã, 19 mai, 2024

Special Arad Logo

    Două cutremure zguduie zona Vrancei în ultimele 12 ore

    de Special Arad | 14 martie 2015, 11:54 AM | Naţional

    0

    Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă, la ora 6.52, în zona Vrancea, epicentrul acestuia înregistrându-se în judeţul Vrancea, fiind al doilea seism în ultimele 12 ore. Sâmbătă, la ora 00.31, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter, epicentrul acestuia fiind în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

    Seismul de la ora 6.52 s-a produs la adâncimea de 140 kilometri. Oraşele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului sunt Covasna (40km), Focşani (45km), Râmnicu Sărat (47km), Târgu Secuiesc (52km), Mărăşeşti (54km).

    Seismul de la ora 00.31 s-a produs la adâncimea de 118 kilometri şi a avut intensitatea II în zona epicentrală. Oraşele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului sunt Covasna (43 de kilometri), Râmnicu Sărat (45 de kilometri), Focşani (52 de kilometri), Buzău (53 de kilometri) şi Târgu Secuiesc (57 de kilometri).

    Cel mai mare cutremur din acest an, cu magnitudinea de 4,6 grade, s-a produs în 24 ianuarie, în zona seismică Vrancea.

    În 22 noiembrie 2014, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,7 grade, fiind cel mai mare ca magnitudine înregistrat în România în ultimii 10 ani. Seismul a fost simţit şi în Bucureşti şi a fost urmat de mai multe replici, care nu au depăşit însă 3,3 grade. Din cauza cutremurului, alimentarea cu energie electrică a fost afectată în mai multe localităţi din judeţul Galaţi. Serviciile de ambulanţă din Vrancea au primit mai multe apeluri pentru atacuri de panică, iar funcţionarea unor reţele de telefonie mobilă a fost afectată temporar.

    Sursa> Mediafax

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.