Doi tineri din Arad, prinși cu peste 100 de kg de droguri. Aceștia au fost arestați preventiv





Comunicat. La data de 28 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.- B.T. Arad, au desfășurat o acțiune privind combaterea traficul de droguri de risc, în județul Arad.
În urma activității desfășurate, a fost descoperită o cultură outdoor de cannabis, formată din 35 de plante, de aproximativ 103 kg. de masă verde și 16 kg. de cannabis, masă verde recoltată, provenind din aceeași cultură.
Din cercetări a reieșit că doi tineri, de 20, respectiv 21 de ani, din municipiul Arad, ar fi inițiat și întreținut cultura de cannabis, în vederea consumului și comercializării.
Plantele și masa verde recoltată au fost ridicate și indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.
Tinerii au fost conduși la audieri la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, ulterior fiind reținuți pentru 24 de ore,sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
La data de 29 septembrie a.c., cei doi au fost prezentați magistraților Tribunalului Arad, pe numele acestora fiind emise mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor Orașului Ineu.
Comentariile portalului
Pe bune? Asta nu e vecinul lui Falca? De cand e si asta cu ințeparile? Sau e sarcina de partid? De terenul de la Polivalenta ce stie sa ne (...)
,,,Dialogurile cu aceștia ne-au făcut să înțelegem că cei care ar trebui să ducă campanii" Să ducă campanii, madam?? Cum e aia cu "lipsa educației"? De (...)
Iuliana Covaci ia sociale din Anglia și toată familia numai după șmecherii sa nu mai spun că nu se duc la munca..