Doctorul infecționist Alexandru Jivcovici a decedat! Acesta avea 68 de ani

Încă un medic iubit de toată lumea a plecat dintre noi, dintre arădeni. Vorbim de această dată despre medicul infecționist Alexandru Jivcovici. Anunțul a fost fâcut de reprezentanții Spitalului Județean, pe pagina lor de Facebook.
„Anunțăm, cu regret, trecerea în neființă a fostului nostru coleg dr. Alexandru Jivcovici, medic infecționist, fost medic șef al Secției Clinice Boli Infecțioase Adulți. Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”
Astfel, poate mult prea devreme, dr. Jivcovici, în vârstă de 68 de ani, a plecat dintre noi și și-a lăsat pacienții în urmă.
Acesta nu a decedat de covid, iar conform unor surse, el nu a fost nici internat în spital, ci mai degrabă a stat o perioadă într-un centru de îngrijire pentru că suferea de mai multe afecțiuni.
Comentariile portalului
Un film care încearca să dea un răspuns mai concret despre sensul vietii si al spiritelor mortii. Fiecare popor are filosofia lui de viata, un program in subconstient prin (...)
Habar n-ai de situație dar te pricepi!!
Dacă vă amintiți, s-a încercat în 2021 o restructurare prin concedierea unui anumit număr dintre angajații diferitelor structuri, însă până la urmă intenția nu a primit (...)