Se pregătește documentația pentru a supraetaja parcarea de la Piața „Mihai Viteazul”





După modificările din ultimul timp, Piața „Mihai Viteazul”, cunoscută arădenilor cu numele de „Piața Mică”, a rămas singura piață centrală de tradiție, în aer liber, de unde arădenii își cumpără produse din grădinile producătorilor locali.
Fiind situată într-o zonă intens circulată, parcarea se dovedește adesea complicată. Din acest motiv, municipalitatea a început să pregătească documentele necesare pentru a oferi șoferilor spațiu mai mare de parcare.
La ora actuală, se actualizează CF-urile terenurilor pe care se situează Piața „Mihai Viteazul”, în vederea întocmirii apoi a unui studiu de fezabilitate care să stea la baza demarării demersurilor de a construi o parcare supraetajată.
Planurile Primăriei Arad vizează atât supraetajarea parcării actuale, cât și extinderea peste o parte din piață.
Din informațiile pe care le-am obținut de la Petru Stelian Nistor, directorul Târguri Piețe Oboare (TOP) SA, locurile de parcare ar ajunge astfel la 400, față de cele 60 existente la ora actuală.
În total, la Piața „Mihai Viteazul” există în jur de 450 – 500 de comercianți, la sectoare precum legume, fructe, flori, brânzeturi, panificație cât și micile spații comerciale închise, care comercializează și produse de tip drogherie, haine etc.
Citește și:
Comentariile portalului
Nu, nu ai înțeles. Linkul pus de tine e al unui revânzător. Faptul că poți cumpăra un produs și de la ruși nu înseamnă (...)
Dacă nu se disjunge dosarul spre Falcă este pistol cu apă. Doamna nu a lucrat singură. Toată lumea știe ca era pușculița lui Falcă
Markule, sa inteleg ca domnul Prezident isi alege pozele de unde si le descarca si rusii?... dupa o anumita logica destul de frecventa in zilele de azi ar insemna ca (...)