DNA și mascații au luat cu asalt Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară! Vezi unde se întâmplă
Procurorii DNA efectuează, în această dimineață, percheziții la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov, iar ancheta ar viza acordarea de lucrări cadastrale de către directorul și inginerul-șef de la această instituție, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Sursele citate au explicat că lucrările s-ar fi făcut prin intermediul unei firme controlate de directorul OCPI Brașov.
DNA a anunțat că procurorii efectuează, joi, percheziții în 14 locații situate în județul Brașov, din care una este sediul unei instituții publice, într-un dosar privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate acestora și de fals, comise în perioada 2012 — 2015.
„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2012 — 2015. În cursul zilei de 22 octombrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 14 locații situate în județul Brașov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)