Disney+ a anunţat data lansării în România și prețurile abonamentelor





La sfârșitul lunii ianuarie 2022 am anunțat că serviciul de streaming al companiei The Walt Disney Company va fi lansat în acest an și în România, dar atunci nu se știa încă data exactă. Acum se știe: 14 iunie, potrivit Paginademedia.ro.
Disney+ va fi disponibil la preţul de 29,99 de lei pe lună (aproximativ 6 euro), iar abonamentul anual va fi de 299,90 de lei, aflăm de pe Paginademedia.ro.
Compania a confirmat la începutul anului lansarea serviciului de streaming Disney+ în 42 ţări şi 11 teritorii în această vară, inclusiv în România. Disney+ oferă seriale şi filme marca Walt Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic, precum și pachetul Star, care conține producții marca FX, Freeform, Hulu, ABC Signature, 20th Television, 20th Century Studios, Searchlight Pictures, Touchstone Pictures și Hollywood Pictures.
Printre cele mai noi producții Disney+ se numără serialele marca Star Wars „The Book of Boba Fett” (din 29 decembrie), „Obi Wan Kenobi” (din 25 mai), serialele Marvel „Hawkeye” (din 24 noiembrie), „Moon Knight” (din 30 martie) și „Ms. Marvel” (va apărea pe 8 iunie), animația „The Proud Family: Louder and Prouder” (din 23 februarie) și documentarul „Welcome to Earth” (din 8 decembrie).
Lista completă a țărilor în care Disney+ va fi disponibil din vara acestui an este următoarea: Albania, Algeria, Andorra, Bahrain, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Egipt, Estonia, Grecia, Ungaria, Irak, Israel, Iordania, Kosovo, Kuweit, Letonia, Liban, Libia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Muntenegru, Maroc, Macedonia de Nord, Oman, Palestina, Polonia, Qatar, România și San Marino.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)