S-a vorbit mult despre adolescenta Iulia Cociuba din Ineu, cea care a tulburat apele din societatea noastră, mai mult chiar decât campania electorală. Până la nebunia cu număratul și re-re-număratul voturilor, discursul șefei de promoție de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ineu a făcut vâlvă. Demn de o regină căreia tocmai i-a fost pusă pe cap cea mai frumoasă coroană din lume, cea de flori albe, discursul a trezit din amorțeală o țară ce părea anesteziată de lupta politică.

„Școala m-a învățat să mint”- Discurs cutremurător al șefei de promoție Iulia Cociuba, de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu 

Șocant mai degrabă datorită momentului ales de regină pentru a-l susține și, totodată, datorită unicității lui, ca produs al unui proaspăt absolvent, discursul Iuliei nu ar fi trebuit să surprindă prin conținut. Și cu atât mai puțin să șocheze, pentru că problemele Învățământului nostru, ale Școlii românești sunt cunoscute demult și cam la toate nivelurile.

Poate surprinzător pentru unii, Iulia a fost felicitată chiar și de câțiva profesori, unii mai cu jumătate de gură, alții, fără rețineri. Acesta a fost semnul clar că nu-i totul pierdut. Au felicitat-o ca pe o regină a curajului de a spune lucrurilor pe nume. Curaj care a lipsit „din dotarea” cadrelor didactice, în special a celor care au criticat în termeni duri atât discursul, cât și pe Iulia. Să ne ferească Dumnezeu de mânia proletară a intelectualității!

Interesant, aproape toți acești „proletari” mânioși au înfierat momentul ales pentru un astfel de discurs, nerecunoștința și, mai ales, ceea ce a spus că a învățat-o școala: „Să mă conformez, să mint, să-mi șterg cu buretele personalitatea și să mă ascund în spatele unor standarde absurde”. Partea cu minciuna se pare că i-a durut cel mai tare, pentru că toți s-au năpustit să demonstreze că, vai de mine, asta nu în școală ai învățat, ci acasă, în familie sau, poate, ai moștenit genetic tendința de a minți. Și tot așa, până la Lombroso.

Cu siguranță au dreptate și criticii ăștia. Școala nu poate învăța elevii să mintă, Doamne ferește! Dovada este servită chiar de cei care spun că momentul festiv al „încoronării reginei” nu se pretează la adevăr. Acolo trebuie doar mulțumit pentru ajutorul dascălilor și, eventual a conducătorilor iubiți. Clar, tentația de a minți este moștenită genetic, un caracter înăscut, transmis de la strămoșii fiecăruia.

Să vedem ce spunea Eminescu despre Școală, după ce-a fost aproape un an inspector școlar(1875 – 1876), timp în care a inspectat de câte două ori 152 de școli: „Prin ignorarea laturii educative a școlii, a bisericii, a vieții de stat, am ajuns a face dintr-o țară înzestrată cu atât de multe condiții de dezvoltare sănătoasă, această Americă dunăreană, o țară în care totul e atins de morbiditate”.

Iată adevăruri dureroase, curpinse și în discursul reginei de la Ineu, dar spuse altfel decât Eminescu.

Se pare, totuși, că sistemul este cel tarat de anumite „moșteniri genetice”, nu elevii. La care se adaugă și mai nou dobânditele obiceiuri, după prea multele conexiuni directe, de la un alt sistem, cel politic. Dacă sistemul de învățământ funcționează rupt de elevi și de societate, nu funcționează nici în interesul elevilor și nici al societății, sistemul politic funcționează în afara interesului societății și rupt total de cetățeni.

Evident, între cele două sisteme există atât de multe conexiuni și interese încât par îngemănate. Dar despre toate astea nu spun nimic „proletarii” care o critică pe Iulia pentru discursul său. Nu spun nimic despre numirile politice în funcții de conducere, de la grădinițe, până dincolo de licee.

Nu spun nici despre ciudatele diplome obținute de politicieni, cu doctoratele atârnate de funcția politică de parcă ar fi un breloc. Politicieni care, culmea neobrăzării, sunt și angajați ca profesori. Evident, numai și numai pe „criterii academice”. Asta-i o altă formă de minciună pe care sistemul de învățământ o livrează elevilor în procesul de educație.

Un coleg, profesor de meserie, îmi spunea nu demult că marea problemă a corpului profesoral actual este, pe lângă marile carențe pedagogice, lipsa vocației. A spus-o frumos, ca un profesor de școală veche, ce are „în sânge” eleganța. Mult prea frumos și elegant față de cum arată realitatea care, în cifre reci înseamnă că în anul școlar 2023 – 2024, la 156.267  de profesori titulari, predau 44.600 de profesori suplinitori.

Altfel spus, o treime dintre cadrele didactice din școlile și grădinițele noastre nu au promovat examenul de titularizare. Cu toate astea, predau. Or, fără supărare, ăstora nu vocația le lipsește, ci știința de carte, cum se zicea pe vremuri. Culmea ar fi să și mediteze elevii…

Ah, meditațiile. Marea găselniță a profesorimii pentru a-și „rotunji” veniturile. În fapt, o bătaie de joc la adresa elevilor, cărora nu le predau la ore, pentru a le lua bani părinților la meditații. O mare minciună, care-i vulnerabilizează în fața sistemului politic complice, și de care nu se jenează când înfierează „discursul reginei”

De altfel, de ce s-ar jena ei, simpli profesori sau suplinitori, dacă nu s-a jenat președintele țării, autor al celebrului „proiect de țară”, România educată. De altfel, n-ar fi exclus ca președintele să spună că discursul curajos al Iuliei este efectul implementării prevederilor mărețului său proiect.

Spre deosebire de „meditatori”, Iulia nu este șantajabilă și și-a putut rosti clar și răspicat discursul-manifest. Iar vom avea mii sau sute de mii de regine curajoase ca Iulia, România va fi cu adevărat educată și pregătită să meargă pe drumul cel bun.