sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Discursul lui Remețan, râsul blondei și fuga lui Bîlcea de la ședința ordinară a CJA

    de Mihai Todoca | 23 aprilie 2018, 2:49 PM | Pamflet

    0

    Dacă nu ați ajuns până acum la o ședință ordinară a CJA, să știți că ați pierdut ceva în viața asta. Să știți că sunt și amuzanți politicienii urbei noastre. Din când în când reușesc să îți mai fure un zâmbet, nu doar „urări de bine”. La o ședință de CJA, unele proiecte trec, altele nu, unii consilieri sunt acuzați că „vin nepregătiți”, o blondă râde de la prezidiu, iar președintele încearcă să facă puțină ordine printre „pruncii” cu drept de vot în consiliu.

    Ei, iată că la această ședință ordinară a CJA, unii au fost extraordinari. De amuzanți. După ce s-au votat/discutat/dezbătut și „certat” toate proiectele de pe ordinea de zi, a urmat un moment ce ar fi instigat la unire. Doar că efectul scontat de citirea unui discurs care are la bază „Declarația de Unire a Republicii Moldova cu România”, de către Florin Remețan, nu a fost atins.

    După această alocuțiune, acesta i-a invitat pe colegii lui consilieri să facă o poză de grup. Ei, aș! De unde! Un pic peste jumătate au dat curs acestei cereri. În schimb, cel mai amuzant lucru a fost fuga lui Sergiu Bîlcea din sala de ședințe, să scape de poză. Și când spunem fuga, nu glumim, din trei pași a fost afară pe ușă. În completarea tabloului „ Fuga lui Carol Robert”, Claudia Boghicevici a ieșit și ea după Bîlcea, la fel de repede ca și el.

    A fost întocmai ca la o serbare de clasa a IV-a , când unii, mai timizi, se ascund de obiectivul aparatului de fotografiat. Așa de repede a „truțulit-o” Bîlcea de acolo, că nici nu am mai apucat să îl filmăm, am prins doar ușa care s-a închis în urma lui. Cine știe, poate i-a trebuit la baie. În final, doar Cionca a onorat invitația lui Remețan de a face o poză de grup.

    Nu condamnăm refuzul de a participa la „unire” printr-o poză a  consilierilor, e dreptul lor și oricum sunt obișnuiți să facă ceea ce vor, dar ne-a făcut să zâmbim. Iar într-o zi așa de frumoasă, bașca și sărbătoare religioasă, ne-am gândit să nu fim răi și să vă dăm și vouă ocazia să mai zâmbiți puțin.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.