Directoarea Liceului Teoretic „Mihai Veliciu” din Chișineu Criș a fost confirmată cu Covid-19, iar directorul adjunct se află în izolare. Ce se întâmplă cu elevii?





Școala a început, cazurile au început și ele să crească și parcă nici nu ne mai vine să ne mirăm când cineva e depistat pozitiv cu noul coronavirus. Totuși, când este vorba despre un profesor, sau chiar o directoare de liceu, atunci lucrurile sunt puțin diferite pentru că asta ar putea să afecteze toți elevii.
Așadar, directoarea de la Liceul Teoretic „Mihai Veliciu” din Chișineu Criș este infectată cu Covid-19, ceea ce ar putea foarte ușor să schimbe scenariul în care se află școala acum. Chiar de aceea am luat legătura cu reprezentanții mai multor instituții, însă cele mai multe informații le-am aflat de la Marius Göndör, șeful Inspectoratul Școlar Județean Arad care ne-au declarat că directoarea este internată în acest moment la spitalul din Ineu, iar directorul adjunct se află în izolare. Mai mult de atât, Consiliul de Administrație al Școlii urmează să ia o decizie referitor la cine va prelua atribuțiile celor doi.
Cât despre scenariul școlii, lucrurile rămân deocamdată neschimbate, școala rămâne deschisă. Cu toate acestea, în fiecare marți există o întrunire a comitetului unde se reevaluează fiecare școală în parte, deci o eventuală schimbare poate va avea loc săptămâna viitoare. Nimeni altcineva nu intră în izolare pentru moment deoarece directoarea nu a fost în incinta școlii timp de mai multe zile înainte de primirea rezultatului pozitiv.
Citește și:
Directorul Colegiului „Dimitrie Țichindeal”, depistat și el cu Covid-19
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)