Se va dezbate Regulamentul prin care proprietarii pot primi sprijin financiar pentru reabilitarea clădirilor istorice

Primăria Municipiului Arad anunţă organizarea unei dezbateri publice, marți, 21.01.2020 de la orele 15:30, în sala ”Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ, având ca temă noul Regulament de alocare a sprijinului financiar pentru proprietarii de clădiri instorice care doresc să reabilieze fațadele
Cetăţenii sunt invitaţi să îşi exprime părerea cu privire la forma actuală a proiectului intitulat „Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru zone de protecție a monumentelor istorice și pentru zonă monumente protejate în municipiul Arad- Program de sprijin financiar acordat proprietarilor de clădiri în zonele de acțiune prioritară din municipiul Arad”.
Toate recomandările formulate în cadrul dezbaterii vor fi înaintate Consiliului Local al Municipiului Arad.
Proiectele de Hotărâre pot fi studiate la Serviciul Relaţii cu Publicul – camera 5 (Palatul Cenad) şi pe site-ul Primăriei Municipiului Arad la adresa www.primariaarad.ro (secțiunea Activități Normative-Proiecte de Hotărâri).
Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0257/281850, interior 278.
Comentariile portalului
.....pentru că sunt cu toții incompetenți, ultimii din școala ce au absolvit _ o , coada cozii în domeniul științei, civilizației, culturii ; sau pe scurt incapabili incapabililor !
Aveți dreptate. Însă, v-as ruga sa vă adresati ENEL-ului cu o problemă. Stiti probabil când o să vă răspundă?... Dacă nu stiți, întrebati-i pe alții. (...)
Nu comentez daca are sau nu dreptate personalul din învățământ. Doar o remarca: este normal sa ceara un salariu cat MEDIA pe economie pentru un debutant???!! Oare celelalte (...)