Este vorba despre un batron… pardon, era să spun patron, dar nu ar fi corect să-l băgăm în aceeași oală cu cei care chiar conduc corect afaceri și oameni. Personajul în discuție se aseamănă mai degrabă cu un ciocoi din acela de tip nou. Un fel de Dinu Păturică, celebrul personaj din romanul lui Nicolae Filimon. Arivist, viclean, ambițios, indiferent pe cine și pe ce calcă.

Să zicem că acest personaj a intrat în presă și se dorește mare magnat. Nu că ar avea vreo treabă cu presa, dimpotrivă, dar a fost și credem că este convins și astăzi că va performa. Prin metodele sale patentate în meserii mai fizice, unde oferta de muncă e mai mare și mai variată.

În presă, însă, spre neplăcerea sa, a dat și peste oameni cu creier, personalitate, integritate. Valori neîntâlnite până acum în drumul său pavat doar cu: ”Sir, yes sir!”. Ca să nu mai vorbim despre studiile din domeniu și anii de experiență adunați prin muncă și sacrificii de către noii lui angajați. Niște ciudățenii ale naturii, până la urmă.

Se zice și cu siguranță așa e. În presă știi când îți începi ziua, dar nu știi niciodată când o termini. Și asta e valabil și pentru zilele de sâmbătă și duminică, atunci când alții își refac energiile sau plănuiesc următoarele donații.

Da, acest personaj are și o latură umană sau cel puțin asta lasă să se vadă. Spre lauda sa, a dat bani sau a dotat spitale, a ajutat oameni și copii sărmani. Numai că nu poți să nu te întrebi dacă a făcut-o de ochii lumii sau… Pai cum altfel dacă cu mâna dreaptă dă bani la spital, iar cu mâna stânga semnează încetarea raporturilor de muncă cu angajatul care a scris de spital… fără a lua bani?

Într-un cotidian  a apărut recent un material despre construcția „Secţiei de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”, de către Consiliul Județean Arad. Vorbim despre boala secolului în lume, care în orașul nostru e prea puțin tratabilă din moment ce arădenii aleg să călătorească la București, Cluj, Timișoara sau Viena pentru a primi o a doua șansă la viață. Dar afacerile sunt afaceri și empatia e doar pentru creduli. Magnatul de carton, batronul… se enervează la culme cum că de ce ziarul pe care-l controlează nu a luat bani de la CJA ca să facă public un asemenea proiect. Sau dacă nu a luat pe factură, sigur ziaristul care și-a permis să informeze bieții arădeni bolnavi sau pe rudele lor de construcția spitalului a fost plătit la negru.

Vă dați seama care e nivelul? Omul crede că totul pe lumea asta se rezumă la bani. Nu a auzit de deontolgie profesională, de ideea a informa dezinteresat omul. Căci discuții au mai fost, de genul: <<Ce câștigă el și ziarul dacă publici rețeta zilei (de mâncare) sau horoscopul? Sau ce merite are un șef de instituție doar informând cititorii despre pensii, șomaj, subvenții, etc de mai apare și cu poza în ziar?>> Nu vă mai obosim cu alte exemple, suntem convinși că ați perceput natura personajului.

Așadar, cât de cinic poți să fii să-ți concediezi angajatul pentru că a scris de Spitalul de Oncologie fără a cere bani în schimb? Sau dacă a fost un simplu pretext, oare s-a gândit mult până a făcut un asemenea scenariu de doi lei? Să bagi la mijloc bolnavii de cancer… oare nu trebuia să apelăm și la economiile lor pentru a scrie de spitalul speranței în ziar?

La următoarea donație, pe care, cu siguranță, o va face, căci are nevoie de imagine, oare beneficiarii sunt siguri că nu vor trebui să înapoieze banii la inaugurare? Pentru o știruță cu poză într-un colțișor al prea prețioasei publicații?

Bardon, nu Pardon!, că am trecut Bacu.. sau Pacu?

FOTO: abcnews.go.ro