Deputatul PNL Sergiu Bîlcea: „Pensiile cresc în mod cert cu 13,8% de la 1 ianuarie !” (P)
Pensiile vor fi indexate cu rata inflației de la 1 ianuarie, a spus deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
„Majorarea pensiilor cu 13,8% este o certitudine. Este vorba despre respectarea legislației care apără puterea de cumpărare a pensionarilor. Vreau să amintesc că PNL a susținut și anul trecut o majorare a pensiilor mai mare decât cea acceptată în final de partenerii noștri de guvernare.
Mai mult, în ultimii ani cu guvernare liberală, pensiile au crescut cu 40%, punctul de pensie crescut de la 1265 de lei la 1785 de lei, utilizând surse de finanțare sustenabile. Procentul de creștere suplimentar pe parcursul anului viitor prin recalculare este în dezbatere dar trebuie evaluat atent, ținând cont pe de o parte de nevoile părinților și bunicilor noștri, pe de altă parte de alte angajamente care sunt importante pentru viața tuturor: evitarea creșterii impozitării, sprijinirea mediului privat, respectarea angajamentului față de cadrele didactice.
Cred că în acest timp avem de făcut reforme pentru a îmbunătăți rata de absorbție a fondurilor europene și reforma statului, pentru reducerea cheltuielilor”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Din articol nu rezultă că eroarea din titlu ar fi o licență poetică. Altfel, cameleonismul , nu doar politic , al lui Falcă Gheorghe este un truism. Dar dacă v-am ruga frumos , (...)
E clar, dacă vine cu "chestii" populiste înseamnă că nu vine cu nici un proiect nou, se vor întoarce toată camarila la ciolan acele "calități" cu care rezonează Este (...)
Dacă spicul lui dân film nu începe cu 'No, așe, nu-i limba ,,dacă" orijinală!🤪