Deputatul PNL Sergiu Bîlcea: „Cota unică de impozitare ajută economia să crească!” (P)
Nivelul de trai poate să crească doar atunci când economia se dezvoltă, de aceea cota unică de impozitare trebuie păstrată, apreciază deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
„Cota unică de impozitare ajută economia să crească. Renunțarea la acest sistem ar fi o decizie politicianistă, care ar putea da impresia unor oameni cu venituri mai mici că se face dreptate socială și este redistribuită mai corect bunăstarea. De fapt, renunțarea la cota unică ar însemna un impozit mascat pentru cei cu venituri mai mari, ar afecta creșterea economică și indirect pe toți cei care muncesc. Pentru a asigura un nivel de trai mai bun trebuie să ducem cât mai mulți bani spre investiții, să ajutăm economia să continue să crească, să avem un sector privat mai puternic și un sistem public reformat, cu cheltuieli mai mici. Cota unică de impozitare este o soluție corectă atât moral cât și ca impact în economie, ea trebuie păstrată și apărată de tentația populistă a unor politicieni care în loc să se gândească la guvernare se gândesc să păcălească oamenii pentru voturi. Pentru PNL este un punct care nu se negociază pentru că afectează partea dinamică a societății noastre, care generează creștere economică”, a spus deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.











Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)