Deputatul PNL Sergiu Bîlcea: „Banii pentru pensiile majorate ajung în Trezorerie” (P)
Sumele necesare pentru plata pensiilor majorate din septembrie au fost virate de Ministerul de Finanțe, a anunțat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
„În acest fel, toți cei care beneficiază de majorare, cei mai mulți dintre pensionari, vor primi drepturile cuvenite la timp, în luna septembrie. Anunțul făcut de ministrul PNL este un semnal de seriozitate și arată angajamentul ferm de a acorda pensiile majorate, chiar dacă sumele alocate sunt importante”, a declarat Sergiu Bîlcea.
Ministrul liberal al Finanțelor Marcel Boloș a anunțat că cele 11,6 miliarde lei pentru asigurarea plății tuturor pensiilor calculate și majorate vor ajunge astăzi în conturile Casei Naționale de Pensii Publice. Diferență de până la 12,5 miliarde lei vă fi virată pentru celelalte drepturi de asistență socială.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Asta ne așteaptă pe toți daca vom vota ,pnl.psd, ciuca ,ciolacu și o să ne ia pe toți dracu ( daca mai stam in colonia asta numita (...)
Si la mine s-a blocat la depunerea primului document. Asta undeva la secunda 30. Cine a fost mai lent de 30-35 de secunde nu a mai prins nimic. 1 minut si 26 de (...)
Romani exagereaza ...zice cineva!dar realitatea ca fiecare face ce il taie capul iar ala cu tirul trebuia identificat si amendat asa tot oamenii necajiti vor fi am3ndati hotii (...)