Deputatul Bîlcea a semnat un proiect de lege împotriva „turismului electoral”
Sergiu Bîlcea a semnat proiectul de lege inițiat de deputatul PNL Gigel Știrbu, prin care va fi reglementat mai bine procesul electoral și dreptul la vot în baza vizei de flotant.
„Dorim să eliminăm o formă a «turismului electoral», practicată prin utilizarea incorectă a vizei de flotant. Prin introducerea tabletelor care scanează actele de identitate, au fost eliminate formele mai agresive ale turismului electoral, care însemnau un vot multiplu, în mai multe secții de votare. A mai rămas această formă, prin care în unele localități, în preajma alegerilor, se fac vize de flotant pentru persoane care se prezintă la vot, fără să locuiască de fapt efectiv în localitatea respectivă. Mai mult, în unele situații, apar zeci sau chiar sute de flotanți la aceeași adresă. Este clar că ei nu locuiesc efectiv acolo. Proiectul de lege prevede că nu mai pot vota pe listele electorale permanente persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de un an înaintea datei alegerilor. Este reglementat mai bine regimul vizei de flotant, se vor face verificări la fața locului acolo unde se acordă viză de flotant pentru mai mult de două persoane. M-am alăturat acestui proiect de lege, din dorința de a îmbunătăți calitatea democrației în România. Cred că fenomenul «turismului electoral» în forma prezentată poate afecta decizia unor comunități locale și poate schimba rezultatul unor alegeri. Nu este corect, viitorul unei comunități trebuie stabilit de oamenii care trăiesc zi de zi acolo”, a declarat Sergiu Bîlcea, deputat PNL Arad.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
== UN MEDIC ,UN INTELIGENT NU VA ALEGE NICIODATA O NULITATE SA L CONDUCA ==DAR DIN PACATE ROMANIA ARE 3/100 INTELIGENTZI SI 52/100 ANALFABETZI FUNCTZIONALI . MAI MULT AVEM PESTE 7,7 MIL DE SUFLETE CU (...)
Și atunci nu este momentul reconfigurării întregului bulevard de la Podgoria la Teatru. Mutat circulația pe mijloc, lărgit pietonalul lângă imobile și creând posibilitatea unor (...)
Tara aberanta oras aberant primar fraudulos...