Ora 22,45 sâmbătă seara. Zilele Aradului. Concert la Ștrandul Neptun. Cine concertează? Unii… La casa de bilete întrebăm frumos: se plătește bilet? „Da”… –  răspunde doamna de după geam. „Au intrat mulți arădeni?” – insistăm, fără a cere explicații în legătură cu motivul pentru care plătim bilet, arădenii, la un concert pe care noi l-am plătit. „Foarte mulți au intrat. Mă dor buricele degetelor la cât am bătut în casă” – ne spune serioasă casiera, după care luăm și noi calea lungă spre zona scenei aflată tocmai în cealaltă parte a Ștrandului Neptun. În întunericul aproape perfect, intuim grupuri de tineri (și nu numai) care se îndreaptă spre ieșire. Alții, spre concert. N-ai cum distinge fețele… pentru că nu ai cum. E imposibil. Dacă îți trage unul un pumn în cap sigur nu ai cum să-l vezi. Pare un drum spre nicăieri…

În zona toaletelor publice, aflate în apropierea zonei bazinelor, lume multă. Unii trag de ușa închisă încercând să „pătrundă”. E greu când ai nevoi și administrația nu știe sau… se face că știe și totuși nu reacționează. „Dar unde e toaleta?” întreabă nervos un domn. I se răspunde imediat: „Aici, dar e închis. Acolo, lângă (în spatele clădirii), e o toaletă pe roți”. Îl observăm cum se îndreaptă în fugă spre locul cu pricina. Acolo… coadă. Mirosul în jur… n-are roooost!.. La fel de nervos sau… mai mult ca sigur disperat de „problemă”, bărbatul  fuge spre un tufiș și… asta e.

Pe alee înspre concert, în afara faptului că se aude muzica de departe, e o atmosferă de înmormântare a Zilelor Aradului, nicidecum de sărbătoare. Pe ici pe colo, la câte o căsuță, câte un chefuleț organizat de proprietari (?) mai sparge monotonia. Dar e cheful lor, nu al tuturor, și e pe banii lor. Ți se pare că ești un fel de Sisif și că oricum faci un drum la al cărui capăt trebuie imediat să o iei înapoi. Însă.. să nu te mai întorci. Deprimant.

Zona de concerte. Mii de oameni. Chiar multe mii de oameni, mai ales tineri. A avut dreptate casiera să o doară mâinile. Le-au dt părinții bani pruncilor ca să meargă la concert. La ei, la părinți, în cartiere nu le-a luat nimeni bani pentru că nu poți cere cuiva bani ca să-l vadă pe Falcă și „echipa sa”… Deși, parcă nici asta nu ar fi imposibil. Revenind… aproape că nu ai loc. Se simte încă mirosul de mâncare, dar mai ales cel de alcool și de praf ridicat non-stop de mersul spectatorilor. Dar nu este nici asta o mare problemă… oamenii au sărbătorit Zilele Aradului cu mici, bere, cătlane (nu am fost dar zic unii că 20 au ieșit magnific) și grătare..

Nu avem nevoie de mult timp că înțelegem pentru ce sunt aceste zile. Ne dăm seama după ceea ce se spune la microfon… Pentru ei… Care ei? Ei, cei care sunt la primărie, cei care sunt la partidul care guvernează Aradul și-și fac campanie electorală pentru toamna aceasta, pentru prezentatori care (pe bună dreptate) își iau banii că într-adevăr nu e ușor să stai atâta vreme și să vorbești despre cât de frumos e momentul, pentru artiștii care încasează câteva mii de euro și pleacă… Pentru publicul larg nu e, pentru că, dacă ar fi, nu i-ai lua bani de bilet… repet, chiar dacă plictisitor, bilet plătit la un concert achitat chiar de el.

(Imaginați-vă că îi organizați ziua de naștere copilului. La cheful său, îi angajați pe cei de la… Carla’s Dreams și îi plătiți bine. După, în ziua respectivă, le cereți invitaților, inclusiv copilului dumnevoastră, să plătescă bilet)

La plecare, pentru că nu am stat mult, un gând negru, care mă urmărește de multă vreme, mi-a revenit în minte: suntem luați de proști, ne țin proști, ne dau totul cu lingurița mică mică, se poartă cu noi ca niște stăpâni, nu ne bagă în seamă, ne ignoră constant, se prefac a nota ideile noastre dar le aruncă la coș imediat ce nu suntem atenți, totul pentru a-i lăsa în pace și pentru a face ei tot ceea ce vor. Din păcate, am fost și eu, sâmbătă seara, unul dintre proștii lor. Și, ulterior, în noapte, târziu, acasă, mi-am dat seama cât de fraier am fost și ce înjurătură groaznică mi-am luat de la Falcă în momentul în care am scos banii să-i plătesc bilet… lui și fanarioților din jurul lui, că mie nu pot spune că mi-am plătit.

Focurile de „artificii” au fost frumoase… au luminat drumul tuturor arădenilor care au vrut să găsească drumul spre casă. Ne revedem în.. pardon, la alegeri, înainte de ele… și tot pe banii noștri.

Foto: Pentru că nu am putut face cu telefonul mobil, neavând destulă lumină, mi-am zis că negrul descrie perfect atitudinea administrației arădene față de mine și multe alte mii…  A… biletul a costat 3 lei de persoană. Oare din cauza „întunericului” l-am plătit?