Dennis Man, la el acasă… Trei ore alături de fotbalistul de 13 milioane de euro, chiar la Parma, orașul care l-a adoptat

    de Lucian Dănilă | 28 octombrie 2021, 2:39 PM | Blogul Special Arad | Recomandările editorilor | Sport

    2

    Ne-am întâlnit cu Dennis Man la el acasă. Nu, nu chiar în apartamentul în care locuiește acum în orașul italian Parma, ci în centrul orașului care din februarie i-a devenit casă după ce a fost transferat pentru 13 milioane de euro de la FCSB la gruparea italiană care pe atunci evolua în Serie A.

    Întâlnirea a fost oarecum întâmplătoare. Spun oarecum pentru că am avut nevoie totuși de un minim contact, de o minimă programare. Era joi și după câteva zile de soare, în acea zonă a Italiei ploua, astfel că soluțiile erau destul de limitate în ceea ce privește vizitarea unor obiective turistice. Ne-am uitat pe hartă și, de la Vallegio sul Mincio până la Parma ne arăta că avem de parcurs 80 de kilometri.

    Astfel că i-am scris de dimineață și, dacă avea timp de o cafea cu noi, urma să mergem spre Parma. Răspunsul lui Dennis a fost afirmativ: „După ora 13 sunt liber, putem să ne vedem”. Și am pornit spre Parma fără să știm că nu avem parte nici de autostradă și nici de vreun drum expres. Așa că ne-am dus din sat în sat, din comună în comună, până am ajuns la Parma după ce am parcurs 80 de kilometri în aproape două ore. Ca să avem un reper, am ales să căutăm un loc de parcare tocmai în vecinătatea stadionului Ennio Tardini, deși Dennis era în acel moment la baza de antrenament a Parmei de la Collecchio. I-am scris că suntem la stadion și întâlnirea s-a amânat cu o oră, iar la ora 14 ne-a scris un mesaj că în trei minute ajunge la stadion.

    Ne-am dus pe platou și după exact trei minute în sensul giratoriu din fața arenei Ennio Tardini am văzut un Porsche Panamera cu numere de înmatriculare românești și cele trei inițiale: „MAN”.

    „El trebuie să fie”, am glumit noi, iar la poarta arenei era un grup de copii care tocmai a ieșit de la școală. În momentul în care Dennis a oprit bolidul, copiii își spuneau unul altuia: „Guarda, arrivati Dennis Man”. Nu au sărit pe mașină, astfel că am putut comunica în liniște cu el. Ne-a spus să-l urmăm și să mergem într-o zonă mai centrală la o terasă.

    Erau doi, Dennis și Alexandra Grigoriță, iubita lui încă de când evolua la juniorii clubului Atletico, înainte chiar de a debuta în Liga a 2-a pentru UTA. Noi eram trei, subsemnatul, Corina Tamaș și Ionel Juncu, fost jucător la UTA și el, în două perioade, 1995 și 1999, actualmente antrenor la grupa Under 17 de la Chievo, echipa de fete. Ionel este un antrenor care a obținut rezultate bune și foarte bune în regiunea Veneto antrenând juniorii de la Castelnuovo Sandra și Villafranca. Trăiește în Italia de mai bine de 20 de ani. A plecat în 1999, atunci când UTA era antrenată de Lorenzo Rubinacci, iar din conducere făcea parte regretatul Luigi Piedimonte, cel care l-a și ajutat în acea perioadă pe Ionel să obțină viza de Italia. Ionel a fost coleg la FC Arad cu tatăl lui Dennis, Cristian Man.

    În drum spre terasa unde ne-am așezat cu Dennis chiar glumeam cu Ionel să avem grijă de el, pentru că nu avem de unde să dăm 13 milioane de euro dacă i se întâmplă ceva.

    De cum ne-am așezat, o doamnă ne-a luat comanda într-o italiană perfectă. Dennis vorbește deja destul de bine limba italiană, dar ne-am poticnit atunci când am cerut o scrumieră. Evident, scrumiera nu era pentru el. Știam că e ceva cu „porta”, dar nu mai știam continuarea, după care ospătara a zis: „Ce să vă aduc, o scrumieră?” „Da, da, am răspuns noi”, în limba maternă…

    Din start am remarcat ce și-a comandat fotbalistul Parmei: risotto cu fructe de mare. Ne-a și spus apoi că s-a adaptat destul de ușor în Italia, iar cel mai ușor i-a fost cu mâncarea. Ca și la București, încă de la transferul în Italia s-a mutat cu el Alexandra, iar fratele lui Renato și tatăl Cristi Man vin destul de des la el. Această rețetă a funcționat perfect și la București, iar rezultatele s-au văzut pe teren. Glumeam cu Dennis și despre faptul că nu i-am cerut acceptul tatălui său pentru a ne întâlni, dar ne vom revanșa noi cumva.

    Ionel, atunci când a văzut ce și-a comandat Dennis de mâncare, și-a reamintit de perioada în care a sosit Lorenzo Rubinacci la UTA. „Noi eram obișnuiți tot cu carne, mai ales cea de porc. Rubinacci ne-a scos-o din meniu și ne dădea zilnic paste. Muream de foame după ce mâncam și de la masă fugeam majoritatea dintre noi la Miki să mâncăm pateuri cu brânză și ștrudele cu mere. Ce știam noi pe atunci despre cum trebuie să ne alimentăm?”

    Îl cunosc pe Dennis de mulți ani, încă de când era un copil la grupa de juniori pregătită de Cristi Păcurar și Marius Demian. Știam că este un băiat de bun simț la care se văd foarte bine cei șapte ani de acasă (n.m. s-au ocupat foarte bine de acest aspect mama Cristina și tatăl Cristi Man), dar eram tare curios de părerea Corinei și a lui Ionel cum îl percep acum, când a ajuns să joace contra unor fotbaliști uriași ca Ronaldo, Ibrahimovic sau Lukaku și încasează un salariu de aproximativ un milion de euro pe an. Corina și Ionel au spus, la unison, că este un băiat liniștit și nu se simte deloc vreun aer de vedetă atunci când te așezi cu el la masă. Este deschis, generos la vorbe și pus pe glume. A fost o întâlnire fără reportofon, fără întrebări dinainte stabilite, ci pur și simplu o revedere după destul de mult timp, dar de data aceasta în orașul care l-a adoptat.

    M-am și pregătit vestimentar pentru întâlnirea cu el. Având cu mine fularul cu UTA, unde puteam cel mai bine să-l scot la lumină decât la o întâlnire cu fotbalistul care a adus clubului arădean cei mai mulți bani din istoria sa în urma unui transfer? Și ca să fiu asortat cu fularul, mi-am luat și niște încălțări roș-albe… Fără să-l întreb, a deschis el discuția despre UTA: „Am văzut că au transferat mulți străini, aproape că nu mai cunosc pe nimeni de la echipă. Dar bravo lor, tot ce au adus în acest an s-au acomodat foarte bine și poate trage la play-off. Și în sezonul trecut au avut echipă bună, foarte bine așezată în teren. Dacă nu mă înșel au câștigat vreo zece meciuri în deplasare. Și cu Steaua (n.r.) când am jucat cu UTA, a fost foarte greu de desfăcut. Anul ăsta se vede că e publicul alături de echipă. Din teren se simte foarte tare sprijinul publicului, iar la UTA se vede și în rezultate”, a spus Dennis.

    S-au scris foarte multe rânduri despre transferul său de la FCSB la Parma, iar acum, Dennis ne-a readus aminte. „Eu aș fi dorit să mai rămân la FCSB până în vară. Știam de interesul Parmei, dar voiam să stau să ne luptăm pentru titlu. Eram o echipă tot mai unită, ne simțeam bine în teren unii cu alții și cred că am fi avut o șansă să luăm campionatul. Nu știu dacă îl câștigam și dacă rămâneam eu acolo, dar acum e târziu pentru asta. A venit MM (n.m. Mihai Stoica) la mine și mi-a spus că trebuie să plec acum, nu se mai poate amâna nimic. Sunt prea mulți bani în joc, mi-a spus el. În momentul acela l-am sunat pe Vali (n.m. Mihăilă) și l-am întrebat cum e la Parma, că am văzut că e pe penultimul loc. Vali mi-a spus că totul este perfect, condițiile de pregătire, echipa, conducerea, tot. Am zis că e ok și am semnat”, a continuat el.

    Ne-am întâlnit cu Dennis în condiții de maximă siguranță. Noi eram vaccinați, toți trei, iar el tocmai a ieșit din izolare după ce a fost din nou infectat cu virusul care a schimbat lumea în ultimii doi ani. „Cum e Dennis, anul trecut ai făcut Covid când erai mai în formă, după goluri în campionat și trei goluri cu Backa Topola. Acum, te-ai infectat din nou când erai în formă maximă cu goluri atât pentru Parma cât și pentru echipa națională, la Reikjavik?”

    „Da, e ciudat, și anul trecut și acum. Partea bună este că nu am avut simptome, sper să fii încheiat de data asta… ”, a spus el.

    Am vorbit apoi despre Parma, atât despre campionatul trecut cât și despre cum e fotbalul în Serie B. „Anul trecut am avut șansele noastre, dar au fost acele meciuri în care am condus de atâtea ori cu 2-0 și tot timpul am fost egalați. A mai fost și acel meci cu Cagliari, când am condus cu 3-1 și am pierdut cu 4-3. Punctele pierdute atunci au fost decisive, apoi pe final de campionat echipa a căzut, eu m-am accidentat și inevitabil a urmat retrogradarea. Serie A este un campionat foarte greu. Ca o comparație, știu cum spun și cei care se uită la meciuri. De exemplu, te uiți la un meci de Liga 1 și parcă te ia somnul la multe meciuri. La televizor și fotbalul italian pare că are un ritm mai scăzut, dar diferența de intensitate este incredibilă. În România mai driblam unu, dribla și pe al doilea, iar dacă la al treilea pierdeam mingea de multe ori nici nu era nevoie să alerg să o recuperez, pentru că erau colegii din spatele meu care se ocupau de asta. Aici, după ce ai trecut de un adversar, al doilea este foarte aproape de tine și te blochează. Când ai pierdut mingea trebuie să te repliezi imediat, pentru că aici se atacă cu toată echipa și se apără cu toată echipa. Când am ajuns la Parma era într-o vineri și am făcut un antrenament. Un domn de la firma lui Giovanni Becali m-a sunat sâmbătă și mi-a spus că mă bagă cu Napoli. Nu l-am crezut pentru că aveam doar un antrenament, dar așa a fost. Primul contact fizic a fost foarte dur, țin minte că am căzut. Cu timpul, însă, m-am obișnuit”, spune el.

    Apoi, Dennis a discutat cu Ionel Juncu despre diferențele între antrenamentele din România și cele din Italia. „În România, cu Neubert, mergeam mai mult pe forță. Ne dădea uneori niște haltere pe care abia le puteam ridica pe umeri, după care ne punea să facem genoflexiuni cu ele. Aici se merge mai mult pe intensitate. După mai bine de jumătate de an de Italia simt că am crescut din punct de vedere fizic”, spune el.

    Ne-a vorbit apoi despre Serie B. „Este un campionat foarte dificil. Contează mult experiența, este foarte tacticizat și bazat parcă pe mai multă forță decât Serie A. Echipele sunt echilibrate. Noi am pierdut destul de mult din experiență, au plecat Graziano Pelle, Kurtic, Hernani, Gervinho, Cornelius, Kucka… S-a mers pe o echipă tânără și probabil de aceea începutul de campionat ne este mai dificil. Ce am remarcat este că aici presiunea nu este aceeași cum era la FCSB. Acolo uneori erau probleme și atunci când câștigam greu, aici, chiar dacă pierdem, toată lumea își păstrează calmul și ne concentrăm pe meciul care urmează. Cel pierdut s-a dus… Facem o analiză și mergem mai departe. Antrenorul, Maresca, ne-a explicat că așa este în Serie B, trebuie să adunăm punct cu punct și la final putem promova. Este un campionat foarte lung în care pot apărea suișuri și coborâșuri. Acum, după câteva înfrângeri, suntem jos, dar cu o serie de trei-patru rezultate pozitive suntem în partea de sus și putem spera”, a continuat Dennis.

    Între timp, Parma a pierdut și meciul de la Reggina…

    Și pentru că am ajuns la capitolul experiență, nu puteam să nu deschidem subiectul Buffon. Dennis a vorbit minunat despre legendarul portar care a fost campion mondial cu Italia iar acum îi este coleg de vestiar. „Gigi Buffon este un monument. El câștiga trofee când eu abia m-am născut, iar acum suntem în același vestiar. Este un profesionist în adevăratul sens al cuvântului și după atâția ani de fotbal a rămas la fel de modest și ne tratează la fel pe toți. Este foarte echilibrat, ne ajută foarte mult cu sfaturi mai ales în momentele mai grele și senzația de a juca alături de el nu știu dacă o pot explica”, a adăugat fotbalistul Parmei.

    L-am întrebat dacă a existat posibilitatea în această vară ca el să plece la altă echipă. Răspunsul a fost, din nou, afirmativ. „Am avut câteva oferte foarte bune, dar bune pentru mine, pentru că cei de la club nu vor să renunțe la mine decât pe o sumă mai mare decât cea pentru care am fost adus. Nu vreau să dau acum nume de cluburi, dar chiar erau oferte bune atât pentru mine cât și pentru Vali Mihăilă. Simțim amândoi că se așteaptă mult de la noi, mai ales că Parma a plătit pentru noi peste 20 de milioane de euro, o sumă mare oriunde. Am rămas să ne facem treaba, să încercăm să jucăm cât mai bine, să promovăm dacă se poate și după aceea vom vedea”, a spus fotbalistul care a debutat ca senior la UTA Arad, în 2016.

    Parma este un orășel mic în comparație cu Milano, Verona, Roma, Torino, Napoli sau altele din Italia, dar este un oraș în care publicul este foarte dedicat clubului, un club care în anii 1990 a fost unul dintre cele mai importante din Italia și chiar din Europa, club care a cucerit atât Cupa Cupelor cât și Cupa UEFA. „Este un oraș liniștit. Când vrem să mai ieșim din oraș mergem spre Milano, că este destul de aproape, dar de obicei stăm acasă, ieșim câteodată la o masă în oraș și în rest meciuri și antrenamente. Din echipă, cel mai des ies cu Vali Mihăilă”, a continuat Dennis Man.

    Am vorbit și despre casă, iar Dennis ne-a mărturisit că vine destul de rar acasă, la Vladimirescu: „Când vin la echipa națională este destul de greu să ajung pentru că pot sta maxim o zi sau două. Vin vara, când este pauza competițională. Nici la București nu mai am multe legături. Magazinul, de când am plecat de acolo și eu, și Alexandra, dar și tata, funcționează doar online”.

    Am petrecut opt zile în Italia, zile în care am vizitat locuri minunate cum ar fi Veneția, Verona, Lago di Garda și altele. Cele trei ore cu Dennis, însă, au fost cele mai relaxante pentru că vorbeam cu cineva de-al nostru, vorbeam pe limba noastră și, poate și mai important, vorbeam despre ceea ce ne place cel mai mult, despre fotbal. Și nu în fiecare zi ai ocazia de a sta la masă cu un fotbalist de 13 milioane de euro, un fotbalist care a devenit piesă de bază în echipa națională.

    Despre echipa națională, Dennis este optimist, speră ca după ce a făcut semifinală cu echipa de tineret la Euro 2019, să joace cu naționala mare și la un campionat mondial, deși recunoaște că va fi greu. „Avem meci greu cu Islanda acasă. În tur, la ei, i-am simțit echipă grea în prima repriză, dar în a doua mi-a fost limpede că îi batem, am fost mai buni ca ei. Sper și cred că îi batem la București, apoi pe Liechtenstein, dar trebuie să recunoaștem că ne va fi greu la baraj”, a spus Dennis.

    La final nu am scăpat ocazia de a face o mini ședință foto, cu o părerea de rău parcă că cele trei ore au trecut precum trei minute… I-am lăsat pe Dennis și pe Alexandra cu viața lor, într-o țară minunată așa cum e Italia.

    PS: Aaaah, Dennis ne-a plătit consumația, dar i-am promis că-l așteptăm la Arad ca să ne revanșăm, iar Ionel i-a făcut și el o invitație la Lago di Garda atunci când are timp. 

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.