Dennis Man, aproape de a juca lângă o legendă a fotbalului mondial





Dennis Man s-a relaxat câteva zile alături de fratele său dar și de fotbalistul Olimpiu Moruțan pe plajele din Palma de Mallorca. Refăcut după o accidentare, Dennis așteaptă să reia pregătirile cu Parma dar și să participe – dacă primește acordul clubului – alături de echipa națională U23 la Olimpiada de la Tokyo.
Deși s-a vehiculat că fotbalistul plecat spre fotbalul mare de la UTA ar putea trece în această vară la cluburi ca Fiorentina sau Trabzonspor, șansele ca Dennis să plece de la Parma sunt tot mai mici, clubul italian dorind o sumă de peste 15 milioane de euro pentru a renunța la serviciile sale.
Retrogradată în Serie B, Parma este aproape să-l legitimeze pe unul dintre cei mai buni portari ai tuturor timpurilor, Gianluigi Buffon. Conform presei din Cizmă, după ce s-a despărțit de Juventus, Buffon și-ar fi dat acordul să revină la Parma, clubul la care a debutat în Serie A și la care a obținut primele trofee din carieră.
La 43 de ani, Buffon ar putea reveni în Serie B, acolo unde a mai evoluat cu Juventus în sezonul 2006-2007, chiar după ce a devenit campion mondial cu Italia în vara anului 2006. Legendarul portar a mai fost legitimat la Parma în perioada 1995-2001. Apoi, timp de 17 ani a fost portarul lui Juventus, până în 2018 când s-a transferat la PSG. A revenit apoi la Juventus.
Alături de Parma, Buffon a câștigat singurul său trofeu european: Cupa UEFA în 1999.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)