marþi, 3 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, la Adunarea Generală a Federaţiei Europene a Şcolilor Superioare

    de Special Arad | 30 martie 2022, 12:33 PM | Educaţie

    0

    Comunicat. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad face parte, din anul 1992, din Federaţia Europeană a Şcolilor Superioare (FEDE), organizație nonguvernamentală internațională ce reunește peste 500 de instituții de învățământ superior și vocațional din 35 de țări din Europa, Africa și Asia.

    În perioada 23-25 martie, la Dubrovnik (Croaţia), a avut loc Adunarea Generală FEDE, unde a fost prezentă şi o delegație a UVVG Arad. În cadrul lucrărilor s-a discutat despre modalitatea de extindere a ofertei FEDE de cursuri, certificate și diplome, despre îmbunătățirea continuă a calității programelor și resurselor. Un punct important al discuțiilor a fost legat de recunoașterea FEDE ca expert în domeniul educației, atât în cadrul Consiliului Europei, instituțiilor Uniunii Europene, cât și la ONU.

    Participanții au avut discuții bilaterale privind posibilitățile de parteneriat și de stagii realizate pentru studenții și cadrele didactice din instituțiile membre ale FEDE.

    Consulul onorific al Franței în Dubrovnik, d-na Lucijana Leoni, a adresat un mesaj de salut participanților, iar viceprimarul orașului Dubrovnik s-a întâlnit cu membrii FEDE, subliniind importanța calității actului educațional în dezvoltarea umană și profesională. În cadrul Adunării s-a decernat Premiul FEDE pentru Drepturile Omului unui grup de studenți la peisagistică de la Ecole de design de Nouvelle Aquitaine (Franţa), pentru proiectul care a vizat realizarea unei grădini tematice la un Centru de tratament pentru persoanele bolnave de Alzheimer împreună cu pacienții centrului.

    Şi situația din Ucraina a fost analizată de membrii FEDE, menționându-se posibilități de ajutor pentru studenții și cadrele didactice din această țară.

    „Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad este onorată să facă parte din Federaţia Europeană a Şcolilor Superioare (FEDE), fapt ce ne permite facilitarea internaționalizării învățământului, prin abordarea unor tematici de ordin european a unor proiecte care pot fi puse în practică. Ne propunem să fim parte integrantă la crearea unui spaţiu european al învăţământului superior, prin dezvoltarea mobilitații studenților și profesorilor, dar şi formarea unei rețele de universități care să faciliteze schimburile și întâlnirile” – spune prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.