Românii care au decontat 300.000 de lei fără să returneze vreun ambalaj. Fraudă cu vouchere pentru PET-uri falsificate
Poliția a efectuat marți cinci percheziții în București pentru a descoperi o rețea de falsificatori de vouchere SGR, cauzând un prejudiciu de aproximativ 300.000 de lei unui lanț de magazine. Infracțiunile investigate includ înșelăciune și uz de fals, potrivit Agerpres.
Mai multe persoane sunt acuzate că au falsificat vouchere folosite în cadrul sistemului de garanție – returnare pentru ambalaje. Prejudiciul cauzat unui lanț de magazine de retail alimentar este estimat la 300.000 de lei.
„Astăzi, 24 septembrie 2024, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pun în executare 5 mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Cercetările vizează mai multe persoane care, în perioada iulie – septembrie 2024, ar fi decontat la un lanţ de magazine de retail alimentar, în mod ilegal, vouchere SGR (sistem de garanţie–returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile) cu serii unice / coduri de bare unice / aceleaşi coduri QR, vouchere ce ar fi fost imitate prin multiplicare, inducând în eroare casierii magazinelor în cauză, întrucât ar fi prezentat aceleaşi elemente de identificare cu cele originale, cu scopul obţinerii frauduloase de sume de bani”, informează IGPR, potrivit Agerpres.
Concret, persoanele implicate au decontat sute de mii de lei fără să fi reciclat vreo sticlă.
Agentul economic care a decontat voucherele falsificate reclamă un prejudiciu de aproximativ 300.000 de lei, iar participația fiecărei persoane implicate va fi stabilită, împreună cu răspunderea penală individuală.
Persoanele cercetate vor fi duse la sediul Inspectoratului General al Poliției Române pentru desfășurarea activităților de urmărire penală și luarea măsurilor necesare.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)