vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Decizie CEDO: Vaccinarea obligatorie, necesară într-o societate democratică

    de Special Arad | 9 aprilie 2021, 8:03 AM | Internaţional

    1

    Decizie istorică a Curţii Europene a Drepturilor Omului, de la Strasbourg (CEDO). Instanţa a hotărât joi că vaccinarea obligatorie este legală şi ar trebui privită ca necesară în societăţile democratice.

    Hotărârea a fost dată în urma sesizării părinţilor unor copii cărora li s-a refuzat înscrierea la grădiniţă în Republica Cehă – țară în care vaccinarea copiilor este obligatorie în cazul a 9 boli infecţioase printre care rujeola, hepatita B şi difteria – pentru că nu erau vaccinaţi.

    „Măsurile ar putea fi privite ca fiind «necesare într-o societate democratică»”, au scris judecătorii CEDO în motivarea deciziei, conform HotNews.ro care citează Deutsche Welle.

    Judecătorii de la Strasbourg au stabilit că vaccinurile obligatorii administrate de autorităţile de sănătate din Cehia sunt în linie cu „interesul superior” al copiilor. „Obiectivul trebuie să fie ca fiecare copil să fie protejat împotriva bolilor grave, prin vaccinare sau prin virtutea imunităţii de turmă”, au precizat judecătorii conform sursei citate.

    Prin decizia de joi, CEDO a stabilit că autorităţile cehe nu au încălcat Articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitor la respectarea vieţii private.

    Judecătorii de la Strasbourg au arătat că, deşi „neadmiterea copiilor la grădiniţă implică pentru ei pierderea unei ocazii cruciale de dezvoltare a personalităţii”, nelăsarea lor în colectiv a însemnat „o măsură preventivă mai degrabă decât de una punitivă, ale cărei efecte au fost limitate în timp”.

    Legislația din Cehia stipulează că vaccinarea copiilor este obligatorie în cazul a 9 boli infecțioase printre care rujeola, hepatita B și difteria.

    Cu toate că hotărârea CEDO nu este direct legată de vaccinarea împotriva coronavirusului, experţii consideră că ea ar putea avea implicaţii în ceea ce priveşte campaniile de vaccinare anti-Covid, în special pentru cei care refuză să se vaccineze, arată presa internațională. Decizia de joi „vine să întărească posibilitatea unei obligaţii de vaccinare în condiţiile pandemiei actuale de Covid-19”, a comentat pentru France Presse Nicolas Hervieu, jurist specialist al CEDO, subliniind „marja de apreciere lăsată de Curte statelor în politica lor de vaccinare”.

    Totodată, mai notează site-ul citat, Curtea sprijină „principiul de solidaritate socială care poate justifica să le fie impusă vaccinarea tuturor, chiar şi celor care se consideră mai puţin ameninţaţi de boală, câtă vreme este vorba despre protejarea celor mai vulnerabile persoane”.

    Mai mult, decizia nu se oprește doar la drepturile propriei persoane, subliniind interesul general și drepturile celorlalte persoane din jur. „Politica de vaccinare urmăreşte obiective legitime de protejare a sănătăţii, precum şi a drepturilor celuilalt, prin faptul că îi protejează atât pe cei care primesc vaccinurile respective, cât şi pe cei care nu se pot vaccina din motive medicale”, subliniază CEDO.

    Aceste din urmă persoane, arată CEDO, sunt „tributare imunităţii colective pentru a se proteja împotriva bolilor contagioase grave în cauză”.

    Republica Cehă „beneficiază, aşadar, de o marjă amplă de apreciere în acest context”, adaugă Marea Cameră, ale cărei decizii nu pot face obiectul unui apel. Astfel, decizia este definitivă.

    Vaccinarea nu este obligatorie în România

    Întrebat joi, în conferinţa de presă pe care a susţinut-o pe tema continuării vaccinării cu AstraZeneca, în legătură cu decizia CEDO, coordonatorul campaniei de vaccinare anti Covid din România a declarat: „Nu este cazul în România. Vaccinarea este voluntară şi gratuită”, a spus Valeriu Gheorghiţă.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    9 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.