Deci, cum e cu Teatrul Vechi, Dom’ Primar?





Știrea conform căreia clădirea Teatrului Vechi a fost vândută unei fundații maghiare (din Ungaria, adică) care a pus jos 200.000 de euro și a spus Jonapot eforturilor comunității locale de a păstra această clădire-simbol în administrarea arădenilor, a trecut prin administrația actualului primar, Călin Bibarț, precum cuțitul prin unt.
Adică, liniște și nicio vorbă, la întrebarea noastră am primit o scurtă observație că asta este, nu contează cine deține proprietatea, important este să mențină destinația inițială. Adică, să rămână sală de spectacole de teatru sau de film sau amândouă. Până atunci, a mai spus primăria lui Bibi, proprietarul va fi în continuare supraimpozitat.
De fapt, deducem noi din acest comentariu, e chiar mai bine pentru primărie, în fond e vorba de statul maghiar, nu se pune problema de bani ca în cazul vechiului proprietar.
La o adică poți și înțelege atitudinea lui Bibi, aflat în week-end la o slăninuță (clisă) cu brișca în munți, însă problema este alta.
Dacă e vorba de faptul că el, adică Bibi, ales cu treizeci și un pic la sută, trebuie să ne reprezinte interesele sută la sută, nouă, tuturor arădenilor, noi am fi așteptat să ne anunțe și să ne spună: da, Teatrul Vechi s-a vândut, a ajuns pe mâini bune, avem garanții că se va renova urgent și va fi folosit exact pentru ceea ce a fost construit acum 200 de ani.
Asta cu atât mai mult cu cât tocmai acum a primit orașul pe gratis clădirea fostei fabrici de autoturisme MARTA, numai că acolo este exact situația de la Teatrul Vechi: trebuie reconstruită din temelii – am avut ocazia să vizitez și subsolul – întrebarea fiind identică: va avea primăria dorința și putința să facă asta sau se va comporta exact ca în cazul teatrului: va aștepta para mălăiață de la unguri?
Până să ne răspundă la aceste întrebări, mai avem una pentru Dom’ Primar: La Expoziția Mondială de Vânătoare de la Budapesta de acum 2-3 săptămâni, ați discutat (vezi foto) aceste chestiuni cu vicepremierul maghiar sau nu?
Ca să știm și noi o treabă…
Comentariile portalului
Suveranistii , că și-au luat tara înapoi, au de lucru acum.🤣
Bah frate dar cine mai munceste in tara asta??? Ce tot atatea vacante??? Ca astea se platesc.
Coco draga,daca tu nu zbori de pe aeroportul din Arad,nu înseamnă că nu există curse care se mișcă...sunt destule ,aeroportul.de la voi ,este mult mai (...)