Debandada numită RETIM continuă. Acum, la Vladimirescu. Slalom printre gunoaie… „elegant, cât de cât”
Când spunem „gunoi menajer”… înjurăm RETIM! Cam așa stă treaba în municipiu. La Arad, în primele trei săptămâni – de când operatorul de salubritate a intrat în „funcțiune” (aprilie-mai 2018) – ne-am umplut de munți de gunoaie, iar situația s-a mai repetat de curând pe anumite străzi. Credeți că în județ e diferit? Pe strada Vasile Roaită din Vladimirescu (și e doar un singur exemplu), cu siguranță nu!
Imaginile atașate ne-au fost trimise pe adresa redacției de către o localnică și au fost făcute ieri seara (1 Noiembrie). Potrivit acesteia, mașina RETIM trebuia să vină marți ca să ridice gunoiul menajer, însă pubelele stau degeaba pe marginea drumului deja de patru zile. Unii au pus afară, separat, și deșeurile reciclabile, doar că cei de la RETIM nu s-au atins de acestea de TREI săptămâni!
Explicația reprezentantului RETIM Arad?
Programul de colectare pentru Vasile Roaită din comuna Vladimirescu s-a schimbat între timp, așa că gunoiului a fost ridicat pe această stradă ieri dimineață. Semi-degeaba, însă… deoarece nu s-au golit toate pubelele!
E o anumită selecție, ba chiar și un anumit criteriu, după cum ne-a explicat directorul RETIM Arad, Liviu Bora, contactat de Special Arad. Potrivit acestuia, angajații RETIM au sarcina să ridice un singur recipient de la fiecare casă și asta pentru că în jur de 4-5000 persoane au buletine de Arad, dar locuiesc la Vladimirescu, facturile de salubrizare nefiind astfel plătite decât într-o singură parte sau niciuna. „Media persoanelor / contract de la rural este de 2,1 și în municipiu 1,7”, spune directorul RETIM Arad.
Tot el ne-a mai precizat că Primăria comunei Vladimirescu a fost informată în legătură cu modificările recente în program, pe 24 octombrie, dar nu știe dacă au fost informați și locuitorii.
Se pune, în schimb, întrebarea: toți cei de pe strada Vasile Roaită au buletine de Arad? Sau, mai degrabă, pe baza asumpției că jumătate din populația comunei se află în această situație (conform statisticilor), cu o generalizare generoasă, cei din Vladimirescu nu au dreptul decât la un singur recipient pe săptămână?
Colectarea selectivă la Vladimirescu este în ziua de luni, la fiecare a doua săptămână, spune Liviu Bora, cu precizarea că programul s-a modificat recent și că în această săptămână cei de la RETIM au omis colectarea, pentru că „nu au ieșit niște calcule”.
Colectarea efectuată pe strada Vasile Roaită din Vladimirescu ieri, adică joi (1 Noiembrie), conform urmăririi prin GPS a mașinii RETIM:
Iată programul de colectare a deșeurilor reziduale pe zile și pe străzi, în Vladimirescu și în localitățile din jur:
Iată și programul de colectare a deșeurilor reciclabile în lunile noiembrie și decembrie 2018, la Vladimirescu, Horia, Mândruloc și Cicir:
Cele 24 de localități din Zona 1, pe lângă municipiul Arad, în care firma RETIM este responsabilă de salubrizare, sunt orașele Curtici, Nădlac, Pecica, Pâncota, Sântana și comunele Covăsânț, Dorobanți, Fântânele, Felnac, Frumușeni, Iratoșu, Livada, Peregu Mare, Macea, Secusigiu, Semlac, Șagu, Șeitin, Șiria, Șofronea, Vinga, Vladimirescu, Zădăreni și Zimandu Nou.
Comentariile portalului
Un motiv în plus să mergi la atrium mall Arad Am mâncat azi la sis kebab în Arad și vreau să spun ca e mult peste multe branduri de (...)
DIICOT, Parchetul General, CSAT, fosti ambasadori in Romania, televiziuni, Curtea Constitutionala, Johahanis, primarii, prefecturi, servicii secrete, toata aceasta gloata de nemernici si-a dat mana pentru a pune in practica impotriva (...)
Nora, raspunsurile la intrebarile tale le asteptam si noi, toti. Nu pot decat sa sper ca le vom afla. La un moment dat. Raducu, inainte sa-l injuri, incearca macar sa-i (...)