„Aradul curat, nu plin de gunoaie! Retim să plece!” – semnează petiția dacă îți pasă! – o campanie Special Arad
Ne aflăm aproape de finalul celei de-a treia săptămâni de când compania RETIM este responsabilă de salubrizarea localităților din Zona 1 a județului Arad. Vorbim despre 25 de localități, printre care se numără și municipiul Arad. În cele aproape trei săptămâni, compania RETIM a reușit să scoată din minți zeci de mii de arădeni, prin modul defectuos prin care și-a făcut treaba… sau mai bine zis prin modul în care nu și-a făcut treaba. În tot acest timp, presa locală și presa națională a scris despre munții de gunoaie nestrânse de către RETIM, despre mirosul – de fapt putoarea – din jurul blocurilor și caselor, iar Special Arad a documentat și publicat și unele nereguli din contractul de delegare.
Scandalul făcut în jurul salubrizării din Arad și a celor de la RETIM a escaladat, compania fiind amendată de mai multe ori de Garda de Mediu, Direcția pentru Sănătate Publică sau Primăria Municipiului Arad (prin Poliția Locală), cuantumul amenzilor depășind 360.000 de lei. Ba mai mult, însuși ministrul Mediului a venit la Arad pentru a se convinge de „grozăvie”, a dat câteva ultimatumuri companiei RETIM, iar ulterior și-a trimis Corpul de Control pentru cercetări amănunțite.
Joi, însă, viceprimarul Călin Bibarț a anunțat că se analizează posibilitatea ca Municipiul Arad să iasă din asocierea ADI Deșeuri Arad, lucru care înseamnă automat și ruperea contractului cu RETIM. La câteva ore după Bibarț, Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad și președinte al ADI Deșeuri Arad, a ieșit și el să anunțe că luni ar putea fi reziliat contractul cu RETIM. Păi nu? Era culmea să rateze și el ocazia de a puncta din punct de vedere politic, dacă a văzut că Bibarț tot punctează în „cursa” lor pentru moștenirea tronului de faraon de la Palatul Administrativ, asta deși Bîlcea tace mâlc de vreo trei săptămâni încoace.
În fine, noi nu „înghițim” pastila asta aruncată „pe piață” de cei doi și nu credem că autoritățile au curajul (sau poate interesul) de a rezilia contractul cu RETIM, deși mulți primari de comune și orașe sunt vădit nemulțumiți de serviciile oferite de compania de salubrizare.
În acest sens, Special Arad oferă posibilitatea cititorilor de a-și exprima votul cu privire la modul în care societatea RETIM își îndeplinește obligațiile asumate prin contract față de zecile de mii de arădeni. Așadar, VOTEAZĂ dacă ești de acord cu REZILIEREA acestui contract!
Precizăm că listele cu SEMNĂTURI vor fi depuse de către redacția Special Arad la sediul ADI Deșeuri și Consiliului Județean Arad pentru ca reprezentanții acestor instituții să ia o decizie, în ședința de luni, în cunoștință de cauză.
Comentariile portalului
Doar așa, pedagogic: e o potrivire, nu o căutare. nola e pseudonimul meu - prescurtare de nume - de când fac jurnalism. Odată cu venirea digitalului cineva (...)
E.nola, de la Enola Gay, propagandistule. Trompeta progresitilor neomarxisti, asta ești, nimic mai mult! LGBTQ+, comunitate în care, mai nou, au loc și pedofilii. Pedofili care vor fi (...)
A fost, s-a dus....mâine e o altă zi. C'est la vie! Nu prea am impresii pozitive din perioada respectivă. viața petrecută înainte de revoluție. Mergeam mai (...)