De vorbă cu elevii. Polițiștii le-au povestit despre efectele alcoolului, tutunului și al substanțelor interzise
Polițiștii Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității și ai Biroului Siguranța Școlară au desfășurat împreună cu cadrele didactice de la Liceul Teoretic Sebiș și de la Școala Gimnazială Gabriel Brola din comuna Buteni, activități de informare a elevilor de gimnaziu și liceu asupra pericolelor pe care le pot întâlni în această perioadă.
Împreună cu cadrele didactice polițiștii au prezentat elevilor proiecții video despre efectele pe termen mediu și lung al consumului de alcool, tutun, substanțe interzise asupra unui tânăr adolescent. Este cunoscut faptul că adolescenții pot fi în căutare de „senzații tari”, iar substanțele interzise pot fi o curiozitate pentru ei. Din discuțiile purtate cu elevii a rezultat faptul că unii dintre elevi dețin informații despre efectele pe termen scurt al substanțelor care pot duce la dependență.
Scopul polițiștilor a fost acela de a-i face pe tineri să conștientizeze efectele devastatoare asupra sănătății ale consumului de alcool, tutun, substanțe interzise pe termen mediu(luni de zile) sau lung. În acest scop au fost prezentate elevilor și imagini cu persoane dependente de substanțe interzise.
S-a subliniat faptul că majoritatea elevilor cercetați de polițiști în anii anteriori pentru fapte de violență, consum de substanțe interzise, sau furturi au înregistrat anterior comiterii faptelor penale numeroase absențe la școală .
Concluziile de final s-au axat pe rolul familiei, al școlii și al prietenilor în viața lor, despre cât de important este să ai ca elev activități extrașcolare care să-ți descoprere calitățâțile (dansul, muzica, teatrul, alte abilități practice) sau să practici un sport.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)