duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    De la tribuna ONU, Putin și Obama se atacă reciproc în problema terorismului! E nevoie de o alianță împotriva Statului Islamic! – concluzia zilei de ieri

    de - | 29 septembrie 2015, 7:15 AM | Internaţional

    0

    Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a criticat, în discursul rostit la Adunarea Generală ONU, politicile Statelor Unite în Orientul Mijlociu şi în Africa, subliniind că efectele au fost amplificarea sărăciei şi islamismului, astfel că ar fi necesară o coaliţie internaţională contra terorismului.
    „Este necesară o alianţă largă împotriva terorismului, de genul celei împotriva lui Hitler”
    , a declarat Vladimir Putin de la tribuna ONU.
    „Scopul pentru care a fost creată Organizaţia Naţiunilor Unite a fost abuzat de ţările ajunse în vârful piramidei după Războiul Rece”, a declarat Putin, conform Business Insider. „Au crezut că ştiu mai bine, au crezut că nu este necesar să se coordoneze cu ONU pentru legitimarea deciziilor”, a explicat Putin, referindu-se la intervenţiile militare americane.
    „Vidul de putere din Orientul Mijlociu a început să fie acoperit de militanţi islamişti, de terorişti… Credem că este o eroare enormă să nu cooperăm cu Administraţia şi cu armata siriană. În conformitate cu legislaţia internaţională, trebuie să creăm o largă coaliţie internaţională împotriva terorismului. Este logic că ţările dezvoltate ar trebui să joace roluri în această coaliţie”, a explicat liderul rus.

    „Există state puternice care vor să se impună asupra ţărilor mai slabe”, a declarat Obama de la tribuna ONU, referindu-se probabil la acţiunile Rusiei în Ucraina şi pentru susţinerea regimului din Siria, condus de preşedintele Bashar al-Assad.
    „Pe baza acestui principiu, vedem cum unele mari puteri se afirmă în moduri care intră în contradicţie cu legislaţia internaţională”, a adăugat Obama.

    „Ni se spune că astfel de acţiuni sunt necesare pentru contracararea haosului, că acesta este singurul mod de combatere a terorismului. Conform acestei logici, ar trebui să oferim susţinere unor dictatori precum Bashar al-Assad”, a spus Obama.

    Preşedintele Statelor Unite a făcut aceste declaraţii înaintea discursului pe care urmează să îl rostească la ONU omologul său rus, Vladimir Putin. Cei doi lideri s-au întâlnit luni seară, la New York.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.