luni, 6 mai, 2024

Special Arad Logo

    Eșecul managementului de tip Stoicănescu, eșecul întregii poliții politice de după 1989 (I)

    de Alin Olteanu, Valer Mărginean | 25 august 2023, 7:09 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    3

    (foto: pressalert.ro)

    „Au adus șef de inspectorat din afara județului fiindcă nu pot pune pe unul de aici deoarece toți sunt corupți și, mai mult, nu se pot înțelege grupările politice care-i susțin” – am auzit fraza asta nu o singură dată, mai ales că Aradul a avut în ultimii 15-16 ani nu mai puțin de patru comandanți cu domiciliul în alte județe. Tanco (de la Bistrița), Oprița (Mehedinți), Petecel (Timișoara) și, astăzi, Stoicănescu, tot din Timișoara, sunt comandanții pe care IPJ Arad i-a avut din 2007 până azi, printre ei strecurându-se și câțiva, arădeni. În realitate, este o rotire de cadre care ilustrează eșecul, evident nerecunoscut al întregii poliții și al managementului execrabil al resurselor umane din Poliție.

    Într-adevăr, Aradul nu este singurul județ în care se practică această rotire a cadrelor, existând cel puțin două cazuri în care, pentru a-i „pedepsi”, IGP a trimis doi arădeni, pe post de șefi în alte județe: Tamaș și Parasca. Nu mai erau doriți de conducătorii de facto ai Poliției, ne referim la oamenii politici aflați la guvernare, și atunci trebuiau schimbați. Ceva de genul: „M-ai supărat, pleci!”, cu varianta de serviciu: „Nu mă asculți, pleci!”. Varianta de prost gust: „Te trimitem în alt județ, să le rezolvi problemele” aparține IGPR.

    O fi acest sistem bun pentru România, în general și pentru Arad, în special? Opinăm că nu, ba dimpotrivă. E toxic, e demoralizant pentru o mulțime de polițiști, tineri sau nu, care își doresc o carieră, e menit să destabilizeze. Mai mult, este dovada că acest sistem este făcut doar pentru a sluji politicului. De fapt, pentru a pune întregul sistem polițienesc la dispoziția politicului.

    Pentru că, să nu ne spuneți că Stoicănescu, Petecel sau Oprița au fost intr-atât de buni polițiști în „satul” lor încât să fie trimiși să facă ordine și la alții? Nu. Totul a fost dirijat (comandat?) politic, iar dacă nu a fost dirijat, a fost pe bază de relații cu oameni politici, cu putere de decizie în Ministerul de Interne.

    Ceea ce s-a întâmplat în Arad, județ în care avem cazuri de polițiști bătuți, de polițiști băuți la volan, de polițiști implicați în traficul cu țigări și multe altele, nu e decât un rezultat al managementului, de ani de zile, de tip „du-te-vino”, implementat de șefii Poliției Române cu acordul total al guvernanților vremelnici.

    Iar ca să conturăm și mai bine imaginea, vă prezentăm în câteva cuvinte o „poveste” cu valabilitate extinsă în aproape toate județele. Comisarul șef Stoicănescu (dar, repetăm, nu facem din asta un caz singular) e pus șef al Inspectoratului Județean de Poliție Arad. Vine, toți i se adresează cu „Domnule comandant, permiteți să raportez” ș.a.m.d. Poate unii încearcă din prima zi să-i „intre sub piele”. Oricum însă, el nu cunoaște aproape pe nimeni în noul Inspectorat pe care-l conduce. Este obligat, așadar, să discute cu colegii, dar și să-și facă relații, să aibă sursele sale de informații, să coboare în „stradă” (la posturile de poliție din județ și nu numai), să conducă oameni pe care nu-i cunoaște (iar asta este o mare problemă în acțiuni), să aibă empatie sau să fie dur, să știe să premieze pe bază de merit și să sancționeze dacă este cazul (cu dovezi, desigur), să știe să aleagă dacă să aplece sau nu urechea la spusele unora care se pricep în a-și „face” șeful.

    Adică, pe scurt, să managerieze. Ceea ce presupune în primul rând un plan de management, imposibil de făcut fără o evaluare a resursei umane și a situației operative din zona de competență.

    Faptul că Stoicănescu s-a dus la ziua europarlamentarului Falcă ne arată întrucâtva pe cine a cunoscut în Arad, printre primii și la ce ordine pare că s-ar mula. De ce? La această întrebare chiar nu putem răspunde, dar putem bănui, știut fiind că județul, implicit Poliția, se află sub cârmuire liberală. Și nu de azi, de ieri.

    Citiți amănunte aici: În capitala Vestului sălbatic românesc, șefii Poliției și Jandarmeriei din Arad pupă moaște de euro-sfânt

    Da, poate că Stoicănescu e așa cum zic unii, interesat de muncă și că stă la serviciu uneori și în week-end. Foarte bine. Dar ce folos? Cu ce rezultate, totuși, își poate justifica activitatea? Că până acum nu avem nimic. Nici corupți, nici mari infractori, nici un caz ieșit din comun. Nici măcar prevenție nu avem din moment ce, ca un ultim caz, un polițist – se pare băut bine- a provocat un accident teribil în urma căruia o femeie e în comă.

    Poate veți spune că nu e vinovat șeful Poliției. Nu? A fost vreodată la Hălmăgel,  a socializat cu polițiștii din subordine, avea sau are informații că în unele locuri din județ există polițiști care nu respectă nici lege, nici uniformă? Poate că da, poate că nu. Însă, suntem convinși că nu într-atât cât ar trebui să știe un comandant. Sau, așteaptă ordin politic pentru a-și cunoaște subordonații?

    Stoicănescu pagină IPJ Arad

    Din echipa managerială, doar șeful are dreptul la poză

    Dacă veți avea curiozitatea să vizitați pagina oficială a IPJ Arad, veți observa că are la conducere o „echipă managerială”. Care face management, adică, nu doar conduce, așa ca niște profani. Prin urmare, avem deplin temei să credem că echipa acționează după un plan bine gândit și, pentru că în Poliție există ierarhie chiar la nivel instituțional, un plan aprobat. Un plan care, pornind de la niște realități – pe care oricum le vedem cu toții – urmărește un anumit scop. Să zicem, pentru că ne dorim foarte mult!, scăderea ratei infracționalității în general, scăderea traficului și consumului de droguri, scăderea reală a cazurilor de corupție și reducerea criminalității gulerelor albe.

    Managerul Stoicănescu nu a dorit să strice cafeluța și mai managerului Despescu

    Ce observăm însă, în viața de zi cu zi? Că sub conducerea „echipei manageriale”, Poliția arădeană este preocupată de mărunțișuri. Că în continuare este o instituție închisă și închistată, refuzând să comunice sincer și complet cu cetățenii județului Arad. Spre exemplu, ultimul caz: sinuciderea și scandalul de la Sânpetru German, de duminica trecută. Șefii IPJ Arad au preferat să nu comunice presei nimic. Nimic. 

    De ce? Pentru că urma vizita ministrului de Interne, Cătălin Predoiu și a secretarului de stat Despescu, care nu trebuiau să afle, să le fie stricată cafeluța de la ședința cu ușile ferecate? Dacă-i așa, înțelegem adevăratul management al șefului unui IPJ, în cazul nostru, Arad: minciuna prin omisiune. Ascunderea adevărului. Și, cum spuneam, zero rezultate.

    Probabil acestea au fost ordinele primite la numire. Nouă ne este jenă să numim concurs acel simulacru în urma căruia a fost încredințată conducerea IPJ Arad, în care a fost doar un singur candidat pentru că, pe drum, și-a pierdut orice alt „dușman” – să nu cumva să se înțeleagă „coleg polițist cu un plan mai bun de management”, scuzați ironia!- care a avut îndrăzneala să se creadă capabil să ocupe o funcție eminamente politică).

    Repetăm, probabil acestea au fost ordinele neoficiale la numire: să nu afle cetățenii decât despre fapte mărunte, să nu deranjeze „comerțul” cu droguri și țigări, dar mai ales, să nu cumva să supere pe cineva din politic cu vreun dosar ori, Doamne ferește!, reținere. C-așa era și înainte de ’89, la fel acționa poliția politică. O poliție independentă doar când e să se laude, în 25 martie, dar dependentă 365 de zile și nopți de cei care-i pun în funcții pe șefii de IPJ-uri, IGP-uri și ce structuri o mai având ei.

    Cazul de la Arad, cu un șef din Timișoara, chiar și un adjunct din Timișoara, impus tuturor ofițerilor care locuiesc în Arad, care cunosc și iubesc municipiul și județul (să nu cumva să credeți că ne referim la toți), demonstrează încă o dată eșecul sistemului. Și nu există speranțe să se schimbe ceva.

    Citește și:  Mai este Poliția Arad un serviciu public sau a devenit o instituție de servicii?

     

     

     

     

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Acest Stoicanescu poate ca e bine intenționat dar trebuie și competență, competența este și cunoașterea problemelor.
      În singurul interviu care la dat spunea ceva de genul ca nu prea sunt infracțiuni în Arad doar cele tipice unui oraș de frontiera contrabanda șamd.
      Pare un șef șters fără personalitate care nu comunică cu cetățenii, el este angajatul cetățenilor și abia apoi al Politiei de aceea se numește Poliția serviciu public pt ca servește cetățenii prin aplicarea legii.
      Pe unii nu-i încurcă tinerețea să fie mai comuniști în mentalitate decât poate un bătrân de 85 de ani.
      Singurul om din poliția arădeană după 89 care a demonstrat ceva este procurorul Dan Ilarie(s-a pensionat anul asta) restul toți sunt la și alții.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.