Reconfortantă conferința de presă susținută de președintele interimar Ilie Bolojan. Nu pentru că ar fi spus cine știe ce adevăruri universale, ci pentru că după 10 ani în care instituția prezidențială a fost falsă de parcă era turnată din material plastic recuperat de la groapa de gunoi.

Naturalețea, simplitatea și fermitatea oarecum sfios afișate la conferința pe presă au arătat tare bine. Și promițător. Parcă toată simplitatea aceasta a emanat mai multă forță, mai multă putere decât sobrietatea mormântală a lui Iohannis. Și, aș zice, mai multă și decât a celor care nu ratează nicio declarație fără să sublinieze că ei sunt poporul.

Oricât încearcă deja mașina de dezinformare să-l demonizeze, Bolojan rămâne un colac de salvare pentru noi, în plină furtună și pe o mare extrem de agitată. Totuși, oare de ce a fost pusă în mișcare mașina de dezinformare? Omul a declarat că nu va candida, partidele din coaliție au declarat că rămân ferm aliniate în spatele lui Crin Antonescu… Oare știu „șoferii” mașinii ceva ce nu știm noi?

Te pomenești că Bolojan ar putea, totuși, candida și, normal, câștiga?

Evident, nu am de unde ști dacă Bolojan va candida sau nu. Cred că acum nici el nu este hotărât așa că nimeni nu știe, ceea ce înseamnă că acțiunea de demonizare a fost demarată preventiv. De la bun început spun că nu cred în aceste „super bombe de presă” sau „senzaționale dezvăluiri” prin care sunt aduse la cunoștința publicului, exact la momentul potrivit pentru unele grupuri de influență, tot felul de mizerii care, dacă ar fi adevărate, ar distruge reputația persoanei vizate.

Bolojan nu a stat ascuns un deceniu sau poate mai mult și nu a apărut din neant, călare pe un cal alb, pozând în salvatorul națiunii, pentru ca astfel de dezvăluiri să fie de înțeles. Bolojan a ocupat mai mult de 10 ani în funcții publice și toate mizeriile astea puteau fi scoase la lumina zilei mai demult.

Și, parcă pentru a transmite clar cine simte cel mai tare pericolul Bolojan, partidul apărut din spuma mării și intrat în Parlament cam la limită, a anunțat că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și, implicit, din cea de președinte interimar al României, pe motiv că acesta a devenit „un pericol de securitate națională”. Nu merită dezvoltată această idee, care în limbaj fotbalistic ar suna chiar hazliu: ai sau n-ai mingea, tragi la poartă.

Dar, pentru că am pomenit acest nenumit personaj – despre a cărui toxicitate se va scrie mult în anii ce vor urma – mă văd oarecum obligat să spun că nu cred nici în justiția televizată, nu doar în propaganda prin care sunt demonizați, ca la o comandă, anumiți candidați. După cum nu cred nici în justiția excesiv de tăcută sau în justiția defensivă, care comunică doar atunci când anumite interese îi dictează să spună ceva, mai mult ca să se apere decât să comunice.

Prin urmare, mi s-a părut de prost gust acțiunea televizată de ridicare din trafic a lui Călin Georgescu. De prost gust și generatoare de tensiuni inutile, ca să nu mai spun despre nivelul la care a ajuns credibilitatea justiției. Dar și mai de prost gust a fost tăcerea în care s-au retras procurorii, care ar fi trebuit să răspundă din primul moment la câteva întrebări de bun simț, la urma urmei.

Pentru că, dacă unui fost și, posibil, viitor candidat la președinția României i s-a aplicat un astfel de tratament, înseamnă că oamenii obișnuiți au motive temeinice să se teamă de ce-i mai rău.

Și știți ce-i și mai îngrijorător? Că instituțiile astea pot face tot ce doresc și cum doresc, fără teamă de eventualele urmări.

Așadar, de ce a fost nevoie de o asemenea desfășurare de forțe pentru a opri în trafic și a duce la audieri un cetățean prezumat nevinovat? De ce nu a fost citat în mod obișnuit? A, dacă s-ar fi sustras solicitării organelor judiciare, ar fi de înțeles. S-a sustras…? Nu știm. O țară întreagă încă mai așteaptă lămuriri.

Atunci când Parchetului General i-a fost pusă la îndoială competența materială, a știut să răspundă relativ repede, ocazie cu care întreaga țară a aflat că în toată tevatura cu Georgescu era implicat și un magistrat. Bun, nu avem pretenții absurde, știm că această fază a procesului penal nu este publică – tocmai de aceea, după cum suntem deja obișnuiți, doar televiziunile primesc informații privind locul desfășurării unor acte de procedură, cum a fost intercepratea în trafic a lui Călin Georgescu…

Dar ne-ar fi bucurat o lămurire privind „săltarea” televizată.

Nu-i mai puțin adevărat că de când au fost anulate alegerile, fostul candidat Călin Georgescu a provocat permanent autoritățile române. Iată-l în imagine, la ieșirea de la audieri făcând un salut interzis prin lege. Pare a fi salutul nazist, doar că profesorul Radu Carp susține că nu este salutul nazist, varianta germană, ci fascist, varianta italiană, așa cum îl făcea, de exemplu, Musolini

Sursa: aktual24.ro

În lipsa oricăror explicații lămuritoare, nu putem decât să bănuim că acțiunea asta „ca-n filme” a avut scopul de a spăla oarecum imaginea, destul de șifonată a organelor judiciare. Sau, mai degrabă a tuturor instituțiilor statului, pentru că toate sunt extrem de șifonate. Nu există nici măcar o singură instituție a statului care să nu fie dependentă de politic și să funcționeze bine. Niciuna.

Deocamdată, este greu de crezut că președintele interimar ar fi putut scoate din starea de letargie instituțiile de forță. Și cu atât mai puțin serviciile care, după cum zice folclorul, numesc, de fapt, președintele și îl țin în funcție, nu invers.

Iar toată nebunia asta declanșată de alegerile prezidențiale a scos și mai mult în evidență această realitate. Agențiile și companiile aflate în subordinea Parlamentului sau Guvernului își bat joc, fără jenă, de banii publici dar și de munca pe care ar trebui s-o facă. Uneori, probabil când sistemul este din greșeală scurtcircuitat și ajung informații „sensibile” în spațiul public, politicul ia ceva măsuri, dar așa, mai cu jumate de gură, cum se spune.

Unul dintre exemple este chiar strigător la cer este cel al fostul președinte al ASF, Nicu Marcu câștiga 350.000 de euro, brut, anual, mai mult decât președintele Franței, 182.400 de euro, brut, anual și de cinci ori mai mult decât Iohannis.

Ziua aducerii lui Georgescu la audieri a fost o mană cerească pentru televiziuni. Mai ales că nu doar despre fostul candidat la președinție a fost vorba, ci și despre colaboratorii săi. Ca din senin am aflat de arme și muniție, grenade, bani, mulți bani. Și am mai aflat despre unele discuții dintre mercenarul Potra și Georgescu, din care reieșea că erau pregătiți și hotărâți să facă „o nouă revoluție”.

Evident, și cercetarea colaboratorilor lui Georgescu era tot în faza nepublică a procesului penal, dar presa tot a aflat despre percheziții și rezultatul lor, despre arme și bani, televiziunile au primit chiar imagini. Cum le-a făcut rost, e mai greu de aflat. Oricum, nu le puteau primi, nu-i așa?, de la organele judiciare implicate…

Ca să n-o mai lungesc, lansez câteva întrebări: cum se face că instituțiile care veghează la liniștea noastră, fie ele poliție sau jandarmerie, dar mai ales serviciile, nu au aflat despre pregătirile militare pe care le făceau grupările astea paramilitare, decât acum, când au intrat în slujba lui Georgescu? Cum au intrat în țară atâtea arme, cu muniția aferentă?

Interesant este că în timpul lungilor și plictisitoarelor dezbateri de la televiziuni, o voce timidă, la început, spunea că descoperirea armelor și a celorlalte „jucării” este o dovadă că serviciile noastre și-au făcut datoria…

Așa că, nu mai întreb ce sancțiuni au fost sau vor fi aplicate vinovaților din instituțiile arătate și nici dacă vreun șef al acestor instituții va fi măcar dojenit, că nimeni nu îndrăznește să se gândească la demiteri.

• Certitudini și nedumeriri: acum avem trădare fără trădători, după ce-am avut teroare fără teroriști