sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Program actualizat și bilete disponibile la Underground Festival

    de Tomas Arond | 12 iunie 2025, 2:29 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    Mai bine mai târziu decât niciodată, se spune: astăzi au fost puse în vânzare biletele la cea de-a XV-a ediție a Festivalului Underground, cu toate că nu au mai rămas decât 8 zile până la primele spectacole din program. S-a schimbat puțin și programul.

    Vestea bună este că în program apare locația Teatrul Vechi, semn că punerea în siguranță necesară a clădirii a fost făcută. Acum o săptămână, când s-a anunțat că Teatrul Vechi va găzdui din nou, după 14 ani, spectacole ale festivalului Underground, folosirea clădirii era în plan, dar încă era cu semnul întrebării din cauza stării precare a imobilului.

    „Cu entuziasm anunțăm că programul complet și actualizat al Underground Festival 2025 este acum disponibil! Ediția de anul acesta aduce împreună spectacole curajoase, artiști din țară și din străinătate, dar și locații neconvenționale care transformă Aradul într-o scenă vibrantă a teatrului contemporan”, anunță Hub cultural mARTA, insituția care organizează festivalul de teatru.

    În perioada 20–29 iunie 2025, publicul este invitat să participe la peste 30 de spectacole programate în locații precum: Club Flex, Teatrul Vechi, Teatrul de Marionete, Parcul Reconcilierii, Piața Catedralei, Celălalt.teatru, La Băncuțe sau chiar într-un tramvai reimaginat scenic.

    Actualizarea programului reflectă ultimele confirmări și sincronizări tehnice, iar în curând va fi disponibil și în format grafic, împreună cu harta locațiilor, precizează Hub cultural mARTA.

    Spectatorii vor putea urmări spectacole din Franța, Ucraina, Georgia, Ungaria și România, cu teme care provoacă și forme de expresie artistică inovatoare.

    Tema ediției din acest an este Cancel Culture.

    Programul complet poate fi consultat și pe site-ul oficial, www.undergroundfestival.ro.

    30 lei / spectacol

    Biletele au fost puse în vânzare online, pe Eventbook, precum și pe site-ul oficial, www.undergroundfestival.ro, care face trimitere, la spectacolul ales, tot spre Eventbook.

    Fiecare bilet, pentru un spectacol, costă 30 lei.

    Prețul unui abonament valabil pentru zece spectacole din program este 200 lei.

    Programul include și spectacole gratuite, în aer liber, în Piața Catedralei sau La Băncuțe.

    Mesaje pe WhatsApp cu noutăți

    O noutate a acestei ediții este grupul de WhatsApp Underground Festival 2025, în care vor fi anunțate noutăți legate de festival.

    Canalul WhatsApp este accesibil aici.

    „Lasă notificările ON pentru a fi informat cu toate noutățile în timp real!”, îndeamnă organizatorii.

    PROGRAM ACTUALIZAT:

    VINERI, 20.06

    Vino Veritas  – Teatrul Godot
    Locație: Club Flex, Ora: 18:30

    Cannot Say? – C4 Company
    Locație: Teatrul Vechi, Ora: 20:00

    SÂMBATĂ, 21.06

    Atena5 – Asociația Tipografia Hub
    Locație: Teatrul Vechi, Ora: 18:00

    Improvisneyland Comedy Show – Teatrul La Mustață
    Locație: La Băncuțe, Ora: 19:00

    Hitleria Pizzeria – Fetch Theatre
    Locație: Club Flex, Ora: 21:30

    DUMINICĂ, 22.06

    Digital Freud – Teatrul Apropo
    Locație: Teatrul de Marionete, Ora: 17:00

    Hamlet Mortus Est – Arte Factum
    Locație: Teatrul Vechi, Ora: 18:30

    Amourg – Compagnia Azacusca / Franța
    Locație: Club Flex, Ora: 20:00

    Fortuna – Piergiorgio Milani Company
    Locație: Parcul Reconcilierii, Ora: 21:30

    LUNI, 23.06

    Decalogul după Hess – Aradi Kamaraszinhaz
    Locație: Teatrul de Marionete, Ora: 16:00

    Sex, Drugs, Gods & Rock’n’Roll – Aradi Kamaraszinhaz
    Locație: Celălalt.teatru, Ora: 19:00

    Paradox – Compagnia Azacusca / Franța
    Locație: Club Flex, Ora: 21:00

    Kean – Aradi Kamaraszinhaz
    Locație: Teatrul de Marionete , Ora: 22:30

    MARȚI, 24.06

    Lucruri Mărunte – Asociația Culturală Antigona
    Locație: Club Flex, Ora: 18:00

    The Body of a Woman as a Battlefield – Tbilisi Drama Theatre
    Locație: Teatrul Vechi, Ora: 20:00

    Omule (Everyman)  – Unfortunate Thespians
    Locație: La Băncuțe, Ora: 21:30

    MIERCURI, 25.06

    Manifest pentru Arta 50+ – Asociația Culturală Tandem
    Locație: Teatrul Vechi, Ora: 18:00

    Fluturii sunt liberi – Atelierul React SRL
    Locație: Club Flex, Ora: 19:30

    Realități Absurde – Cultura’n Șură
    Locație: La Băncuțe, Ora: 21:30

    JOI, 26.06

    Cum se face  – Celălalt.teatru
    Locație: Celălalt.teatru, Ora: 19:00

    Of… – Asociația Artes
    Locație: Club Flex, Ora: 20:00

    VINERI, 27.06

    Nina…viața mea în artă – Unteatru
    Locație: Teatrul Vechi, Ora: 19:00

    SÂMBATĂ, 28.06

    Secțiunea FILM:

    Locație: Cinema Arta, Ora: 13:00

    •  O cutie de fursecuri / Regia: Ștefan Ene / 2024 / ’15 min
    •  Cum am învățat să nu mă omor / Regia: Norbert Boda / 2025 / ’20 min
    •  Ultima Cascadă / Regia: Matei Elesei / 2025 / ’19 min
    •  Eugen, prietenul Antoniei / Regia: Vlăduț Iosef / 2024 / ’14 min
    •  Networking / Regia: Marian Farcut/ 2024 / ’18 min
    •  Între Maci / Regia: Andreea Tcaciuc/ 2023 / ’17 min
    •  Cireasa de pe salata de boef / Regia: Matei Preda/ 2024 / ’20 min
    •  În numele binelui / Regia: Anca Toma/ 2023 / ’28 min

    Locație: Cinema Arta, Ora: 16:00

    •  Pro Musica – Vreme trece, vreme vine / Regia: Gheorghe Șfaițer / 2025 / ’96 min

    Teatru:

    Eu Tu Ne-am Luat Televizor – Asociația Cactus
    Locație: Tramvai, Ora: 18:00

    Lesson in Journalism without hypocrisy – Lviv Oblast Academic Music and Drama Theatre named after Yuriy Drohobych / Ucraina
    Locație: Club Flex, Ora:19:30

    Despre îngeri și păsărici – Teatrul Nou
    Locație: Teatrul Vechi, Ora: 21:30

    DUMINICĂ, 29.06

    Secțiunea FILM:

    Locație: Cinema Arta, Ora: 13:00

    •  Cam multa spumă / Regia: Filip Postovei / 2023 / ‘8 min
    •  Și ea de ce nu? / Regia: Mariam Awad/ 2024 / ’23 min
    •  Butterflies / Regia: Iris Resit/ 2024 / ‘8 min
    •  Happy / Regia: Mara Cohn/ 2023 / ’13 min
    •  5T+1 / Regia: Vlad Eftimie/ 2024 / ’40 min
    •  Da mama, fiul tău e homosexual / Regia: Daniel Săvescu/ 2022 / ‘5 min
    •  Plajă cu apă sulfuroasă / Regia: Roxana Pop/ 2023 / ’23 min
    •  Din întamplările timpului meu / Regia: Lungu Radu Ștefan/ 2025 / ‘9 min
    •  Momentul nostru tandru / Regia: Zsófia Polacsek/ 2024 / ’20 min

    Locație: Cinema Arta, Ora: 16:00

    •  Insula Fondane / Regia: Valentin Mocanu / 2024 / ’82 min

    Teatru:

    Crossing the Line – Art Generation
    Locație: Teatrul Vechi, Ora: 20:00

    Cabaret – Teatrul pe Roți
    Locație: Piața Catedralei, Ora: 21:30

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.