vineri, 3 mai, 2024

Special Arad Logo

    Danylo Kucher: „Este un meci pe care trebuie să îl câștigăm”. A fost coleg cu Lunin la Dnipro

    de Lucian Dănilă | 21 aprilie 2024, 2:50 PM | Sport

    0

    Portarul ucrainean Danylo Kucher a vorbit despre partida pe care UTA o dispută mâine seară pe terenul celor de la Petrolul Ploiești. Arădenii vin după o înfrângere pe teren propriu cu Hermannstadt, meci despre care a și vorbit portarul Bătrânei Doamne.

    „Am revăzut meciul cu Sibiul, l-am analizat, poate că am fost puțin relaxați, asta e părerea mea. În primele 20-25 de minute, înainte de penalty, am avut momente bune, însă când arbitrul greșește e dificil pentru moralul jucătorilor. În repriza a doua am primit două goluri în trei minute, a fost foarte rău. Suntem ca o familie, avem 11 jucători în teren, iar fiecare dintre ei poate greşi. Nu este vina mea sau a altui jucător, cu toţii lucrăm pentru acelaşi lucru şi fiecare poate greşi. Am revăzut fazele, la al doilea gol poate puteam să fiu puțin mai agresiv, la al treilea a fost mai greu, poate trebuia să mă poziționez puțin mai sus la acea centrare. Dar, acea înfrângere a trecut, trebuie să muncim pentru ce urmează, așa e în fotbal”, spune portarul ucrainean Danylo Kucher.

    Kucher spune că a vorbit cu antrenorul Mircea Rednic și s-a ajuns la o înțelegere astfel încât să apere și el și Florin Iacob, cel care a ieșit din poartă în urma decesului mamei sale înainte de partida de la Cluj cu Universitatea„Am vorbit cu Mister, a spus că până la finalul sezonului eu voi juca în trei meciuri și Iacob în celelalte trei. Am o relație bună cu Florin, suntem ca o familie, dar e concurentul meu pe post, trebuie să fiu pregătit, să fiu concentrat la antrenamente și să îmi fac treaba”, a continuat Kucher.

    Danylo a fost adus la Arad la cererea lui Gysuzi Balint, cel care l-a și titularizat imediat ce a ajuns la UTA. Acum, UTA va juca tocmai împotriva echipei antrenate de două săptămâni de Gyuszi Balint, Petrolul Ploiești.

    „Domnul Balint și-a așteptat oportunitatea pentru mult timp, acum a primit-o, la Petrolul. Față de sezonul trecut avem o altă echipă, alți jucători, totul este diferit, lotul s-a schimbat în proporție de 90%. Este un meci pe care trebuie să îl câștigăm pentru a ajunge pe primul loc în play-out. Îmi doresc acest lucru, iar asta își doresc și colegii mei și cei din staff. Cred că trebuie să avem energie, să fim mobili, să gândim pozitiv. Toți jucătorii se gândesc să termine bine sezonul, mai avem cinci meciuri în trei săptămâni până la finalul sezonului, trebuie să fim serioși și să fim pregătiți”, a continuat ucraineanul.

    Ca să trecem la fotbalul mare, Danylo Kucher a fost coechipier la Dnipro, atât la juniori cât şi la echipa mare, cu actualul portar al lui Real Madrid, Andriy Lunin, cel care miercuri seara a fost eroul clubului madrilen în calificarea de pe terenul campioanei Europei, Manchester City.

    „Nu am mai ținut legătura cu el după ce am plecat ambii de la Dnipro. El e la Real Madrid, mă bucur pentru el, are un sezon bun, și-a așteptat șansa și acum a primit-o după accidentarea lui Courtois. Vom vedea ce se va întâmpla în sezonul următor, este cariera lui. Era bun la apărat penalty-uri încă de când era tânăr”, a comentat Kucher.

    Citește și: 

    Gyuszi Balint: „E o partidă specială pentru mine, eu n-am negat-o niciodată, UTA este un club special”

    clasament 1

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.