Dana Dodean trebuie să mai aștepte. Competițiile de tenis de masă au fost anulate până în august, iar „Mondialele” nu sunt confirmate nici pentru octombrie!





Federaţia Internaţională de Tenis de Masă (ITTF) a anunţat, sâmbătă, o posibilă nouă amânare a Campionatului Mondial pe echipe din acest an, la care naționala României, cu arădeanca Daniela Dodean-Monteiro în lot, este calificată. De asemenea, ITFF a decis suspendarea tuturor competiţiilor până la finalul lunii iulie.
O nouă şedinţă a forului mondial, programată în 2 iunie, urmează să decidă dacă ediţia din 2020 a Campionatului Mondial se va desfăşura între 27 septembrie – 4 octombrie, în funcţie de situaţia economică la nivel mondial, sau la o altă dată.
Campionatul Mondial pe echipe, care urma să aibă loc în Coreea de Sud, începând din 22 martie, a fost amânat prima dată pentru intervalul 21-28 iunie.
Arădeanca Daniela Dodean-Monteiro ocupă locul 108 mondial, într-un clasament „înghețat” de ITTF. Arădeanca este întrecută în acest top de alte trei tricolore: Bernadette Szocs (locul 24), Elizabeta Samara (31) și Irina Ciobanu (98).
În vârstă de 32 de ani, Dana Dodean a devenit campioană europeană anul trecut, alături de naţionala României, apărându-şi practic cu succes titlul continental din 2017 şi s-a calificat, la începutul acestui an, pentru a patra oară la rând, la Jocurile Olimpice, urmând a concura în proba pe echipe.
Comentariile portalului
Au fost scoase linkurile din motive tehnice și de obicei facem acest lucru: pe telefon, linkurile lungi scot textul și sigla în afara ecranului. Faceți capturi câte vreț (...)
De ce ati taiat ce 4 adrese de web prin care demonstram cele scrise ! Ati lasat:"La pct. 4 gasiti si raspunsul Inspecoratului de Stat in Constructii ", oare de ce ? Sa creada (...)
Cetățene dragă, dacă tot mă citezi, fă-o cum se cuvine: "românor nu le plac "molâii șmecherași și mincinoși uneori". Cetățene dragă, voi aț (...)