#stămacasă, dar artiștii fotografi se pot înscrie la concursul „Ars Fotografica”. Premiile și expoziția, în toamnă





Ordonanțele militare ne limitează ieșitul inutil din locuință în prezent, dar să sperăm că până în toamna acestui an vom scăpa de Coronavirus. Până atunci însă, Asociația Foto Club Arad (fondată în 1968) invită artiștii fotografi să se înscrie la o nouă ediție (cea de-a XX-a) a Salonului Internațional „Ars Fotografica”.
Ultima zi de primire a fotografiilor este 20 septembrie 2020, iar vernisajul şi acordarea premiilor (în caz că pericolul răspândirii virusului COVID-19 va dispărea) vor avea loc în data de 28 octombrie 2020 la Sala Clio a Complexului Muzeal din Arad.
Secțiunile din acest an sunt: liber color şi liber monocrom.
Salonul se desfăşoară sub patronajul AAFR nr. 012/2020, FCA nr. 1/2020 şi va fi organizat conform regulamentelor şi standardelor de organizare ale saloanelor de artă fotografică.
Câştigătorilor vor fi oferite un număr total de 30 de premii, precum și trofeul „Best Author” acordat de Foto Club Arad.
„Mulțumim Varadinum Oradea pentru premiile oferite suplimentar la secțiunea color”, anunță Mircea Boran, Art. AAFR, Președintele Asociației Foto Club Arad. „Cu ocazia acestui salon, împreună cu Centrul Cultural Judeţean Arad, respectiv Consiliul Judeţean Arad, vom tipări un catalog care va fi oferit câştigătorilor. Catalogul va avea şi o variantă digitală care va putea fi descărcată după vernisaj”, mai spune Mircea Boran.
Taxa de participare este de 40 lei (sau 10 euro). Cluburile foto cu mai mult de șase participanţi vor avea o reducere dacă vor lua direct legătura cu Președintele Asociației Foto Club Arad.
Formularul, afișul și invitația completă se pot descărca de pe site-ul www.fotoclubarad.ro.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)