sâmbãtã, 15 iunie, 2024

Special Arad Logo

    „Dă cu spatele! Frână! Boule, ai dat în stâlp și cu molozul pe pistă!”… „Na, și ce?”

    de Special Arad | 18 iulie 2017, 10:21 AM | Strada

    0

    Nu putem decât să ne imaginăm că discuția din titlu s-a petrecut în realitate, dar cert e că cei trei bărbați, mai precis cel de la volan, nu părea să aibă în control total mașina pe care o conducea pe o străduță din cartierul Alfa și nici nu părea foarte deranjat de faptul că a lovit doi stâlpi și a scăpat bucăți de moloz și alte resturi din construcții pe pista de biciclete.

    Imaginea ne-a fost trimisă de către un cititor Special Arad, care a fost martorul acestei mini-parade a prostiei, ce s-a petrecut ieri, în jurul orei 19:30, în Alfa. Nu era nici trafic aglomerat și nu era nici o autoutilitară de dimensiuni considerabile, astfel încât să aibă dificultăți pe această străduță. Totuși, potrivit celui care ne-a furnizat informația, mașina din imagine a avut câteva manevre haotice, a lovit nu unul, ci doi stâlpi, iar în urma ciocnirii au căzut din remorcă bucăți de gunoi și moloz, direct pe pista de biciclete. Și le-au lăsat acolo. S-au dus mai departe ca să descarce resturile din construcții.

    20179568_1957088214580412_191791663_n

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.