Cursul BNR a coborât la 4,4099 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele 10 luni

Cursul de schimb leu/euro anunţat luni de BNR a scăzut cu 0,65 bani, la 4,4099, la cel mai redus nivel din ultimele 10 luni, în timp ce pe piaţa interbancară euro este cotat în creştere uşoară, pe volume reduse de tranzacţionare.
Un curs mai redus faţă de cel anunţat vineri a fost publicat de BNR la 31 iulie 2013, când rata de referinţă a fost de 4,4048 lei/euro. Vineri, cursul de referinţă leu/euro anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut uşor, la 4,4164 unităţi, relatează Mediafax.
Pentru dolarul american, BNR a publicat luni un curs de referinţă de 3,2315 lei/dolar, în scădere cu 0,95 bani.
Leul s-a întărit şi faţă de francul elveţian, cursul BNR coborând la 3,6111 lei, faţă de 3,6160 lei/franc vineri. Francul a ajuns astfel la cel mai scăzut nivel începând din 2 decembrie 2013, când cursul a fost de 3,6007 lei/franc.
Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Cu puţin timp înaintea orei 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, euro era cotat pe piaţa interbancară la 4,4095 – 4,4105 lei, în urcare uşoară faţă de nivelurile de la finele săptămânii trecute, de 4,4080 – 4,4095 lei/euro, potrivit dealerilor.
Volumele tranzacţionate sunt reduse, în prima parte a zilei fiind efectuate numai 16 transferuri.
Cel mai redus curs la care au fost realizate tranzacţii până la această oră a fost de 4,4080 lei/euro, iar maximul primei părţi a zilei a fost de 4,4170 lei/euro.
În regiune, forintul se depreciază cu 0,22%, iar zlotul stagnează faţă de euro.
Ratele medii ale dobânzilor practicate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au urcat la 2,16% – 2,66% pe an, de la nivelurile de vineri, de 0,91% – 1,41% pe an, la începutul unei noi perioade în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii stabilite de BNR.
Dobânzile continuă să fie mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an, şi mai ridicate decât dobânda practicată de banca centrală la facilitatea de depozit, de 0,5% pe an.
Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au urcat luni dimineaţă la 2,14% – 2,64% pe an, de la 1,84% – 2,34% pe an.
Comentariile portalului
Nu e vorba de închiderea cinematografelor, e vorba de cum se gospodărește administrația cu spațiile și clădirile pe care le are în proprietate. Și nu (...)
Acum toată lumea știe ce să facă cu acel spațiu, până acum nu a zis nimeni nimic (tot acolo a fost). Îți dai seama că s-a mai inchis (...)
Castelul Corvinilor se reabilitează total cu exact aceeași sumă de bani. Faceți diferența între lucrări. Cetatea Ineului de asemenea reabilitare totală 3,9 milioane de euro. Piața (...)