Cursele de autobuz către localitatea Horea s-au anulat. Stați! Nu! Merg din nou





Într-un anunț pus de Compania de Transport Public se informează publicul călător că, odată cu intrarea în vigoare a noului program de transport public județean de persoane, aprobat de o hotărâre a Consiliului Județean din data de 12 februarie, se vor face anumite modificări, printre care și suspendarea anumitor curse.
La auzul acestei intenții, mai mulți cititori ai Special Arad și-au exprimat nemulțumirea, în mod special față de anularea curselor de după-masă către localitatea Horea.
Pentru a le veni în sprijin, ne-am interesat asupra acestui subiect, iar – spre surprinderea noastră – reprezentanții Companiei de Transport Public ne-au declarat că s-a renunțat la anularea curselor și că acestea vor urma traseele la orele obișnuite. Așadar, anunțul afișat în stații este, de acum, depășit.
Comentariile portalului
Ai scris 7 pagini și te-ai învârtit în jurul problemei. Ca de obicei, răspuns ratat. Sigur că nu te referi la Simion🤣
cred ca au lasat intentionat parte din trunchiul celor doborati langa ciot,se vada ca au fost bolnavi -uscati ,iar cei care au fost sanatosi si totusi doborati au fost (...)
Serios, mizerie de ministru? Ești și tu din trupa lui Javrilă Nufugem sau din echipa Golanului de vorbești în halul asta cu rectorul celei mai apreciate universități (...)