Cum s-au răzbunat pasagerii unui avion pe politicienii care au întârziat decolarea
Doi politicieni pakistanezi au fost daţi afară din avion de către pasagerii furioşi pentru că s-au îmbarcat cu două ore mai târziu decât era planificat.
Un filmuleţ publicat pe YouTube arată cum senatorul Rehman Malik şi doctorul Ramesh Kumar Wakwani, membru al Adunării Naţionale, sunt alungaţi din avionul aparţinând companiei Pakistan International Airline (PIA), sesizează Yahoo News.
În înregistrarea video, se poate vedea nemulţumirea pasagerilor obligaţi să îi aştepte pe cei doi politicieni.
Echipajul aeronavei încearcă să îi liniştească, însă nu reuşeşte.
„Nu, nu, domnule! Am îndurat prea mult timp, 68 de ani. O să-i mai suportăm încă 68 de ani?”, întreabă un pasager furios.
Când senatorul Malik a păşit în avion, pasagerii i-au strigat să se întoarcă din drum.
„Ar trebui să vă întoarceţi şi să vă cereţi scuze acestor oameni. Să vă fie ruşine, 250 de pasageri au avut de suferit din cauza dumnevoastră. Este vina dumneavoastră!”, i-a spus un pasager.
După ce politicienii au coborât din aeronavă, mulţi dintre cei 250 de oameni aflaţi la bord au început să aplaude.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)