sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Cum s-ar putea combate seceta. Ideile lui Daea

    de - | 28 iulie 2022, 9:59 AM | Naţional

    0

    Organizarea şi multiplicarea asociaţiilor utilizatorilor de apă şi susţinerea acestora cu bani de la Uniunea Europeană şi din bugetul statului este o soluţie viabilă pentru contracararea efectelor negative ale secetei, consideră ministrul Agriculturii, Petre Daea.

    „Lucrările de investiţii, pornite, realizate sau aflate în derulare au avut ca obiective modernizarea staţiilor, creşterea randamentelor de exploatare, reducerea consumului de energie, eliminarea pierderilor de apă, irigarea uniformă a culturilor. Organizarea şi multiplicarea asociaţiilor utilizatorilor de apă şi susţinerea acestora cu bani de la Uniunea Europeană şi din bugetul statului este o soluţie viabilă pentru contracararea efectelor negative ale secetei. În câmp se folosesc cele mai moderne instalaţii de irigare. Nu putem vorbi sub nici o formă de un concept învechit”, a scrie Daea, joi, pe pagina sa de Facebook.

    Ministrul Agriculturii s-a întâlnit, pe 25 iulie, cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, pentru a stabili paşii ce trebuie parcurşi în vederea susţinerii la Bruxelles a intereselor agriculturii româneşti, căutând soluţii pentru introducerea acestora în PNRR.

    Cei doi oficiali au convenit să meargă împreună în teren pentru a vedea cum este organizat sistemul de irigaţii in România.

    „Constatarea la faţa locului a situaţiei din sistemele de irigaţii, acolo unde procesul de modernizare s-a încheiat sau este în derulare, a constituit pentru domnul ministrul Boloş o surpriză plăcută pe care a împărtăşit-o cu harnicii noştri fermieri. Aceste secvenţe constituie un bun suport al cunoaşterii şi susţinerii în procesul de negociere privind alocarea de sume de la UE pentru agricultură în vederea continuării procesului de modernizare şi automatizare a sistemului de irigaţii din România. Reabilitarea acestui sistem prevăzută prin Planul National de Irigaţii se realizează într-un concept nou, pe reţeaua existentă, neavând restricţii privind proprietatea sau scoaterea din circuit a terenului. Proprietatea statului asupra infrastructurii principale ne dă libertatea de acţiune”, a mai precizat Petre Daea.

    Prin Planul Naţional Strategic este prevăzută o sumă de 500 de milioane de euro pentru modernizarea sistemelor secundare de irigaţii şi realizarea de sisteme locale.

    „Este şansa noastră de a dezvolta agricultura prin folosirea resurselor de apă de care dispunem. Să le valorificăm înainte de a ajunge în mare, când nu le mai putem folosi!”, a subliniat ministrul de resort.

    sursa: romanialibera.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.