vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Cu toate „medicamentele” de milioane de euro înghițite, după o rețetă destul de șmecheră, CET-urile sunt în pragul morții

    de Raluca Medeleanu | 29 noiembrie 2021, 1:21 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    0

    CET Hidrocarburi și CET SA

    Bani. Mulți, mulți bani se scurg anual din bugetul orașului pentru a ține în viață o societate care practic ne pare în moarte clinică. Fie că vorbim de milioane de lei pentru acoperirea datoriilor, fie că vorbim tot de milioane de lei pentru a acoperi pierderile care se înregistrează pe rețea, un lucru e sigur: Primăria Arad va fi nevoită constant să pompeze bani în CET Hidrocarburi, doar pentru a o putea ține pe linia de plutire, iar un plan salvator pentru a ieși din acest cerc vicios nu pare să se zărească la orizont.

    Deja parcă tradiție în ultimii ani, după ce primește aprobarea în ședința de Consiliu Local Municipal de vinerea viitoare, Primăria va aloca din bugetul Aradului încă 11,3 milioane de lei pentru CET Hidrocarburi, printr-o rectificare bugetară. Vorbim de o parte din bani care vor acoperi diferențele de preț și tarif la energia termică livrată populației (adică o subvenție de 7.650,67 mii lei), iar restul pentru acoperirea retroactivă a ultimei părți din totalul pierderilor înregistrate de CET Hidrocarburi pe rețea în decursul anului 2020, anume 3.632.323,14 lei din totalul de 12.632.323,14 lei.

    Modernizări pentru a reduce pierderile

    Tocmai pentru a reduce din aceste pierderi generate anual, municipalitatea a pornit proiecte prin care se vor moderniza mai multe puncte termice din oraș. Investiția va fi suportată în mare parte de Ministerul Dezvoltării, iar o parte din bugetul local al municipiului Arad. În acest sens, în cadrul aceleași ședințe CLM menționată, consilierii vor aproba două proiecte cu privire la graficul de eșalonare multianuală pentru „Modernizare rețele termice aferente punctelor termice PT 5 Grădiște, PT 2 Lac, PT 4 Macul Roșu, PT Pasaj, PT 6V, PT Ocsko Terezia – PUNCT TERMIC PT 4 Macul Roşu”, mai exact sumele care vor fi acordate pentru acest proiect pe perioada 2021 și 2022 din bugetul local, respectiv cele acoperite de Ministerul Dezvoltării. Primul proiect de hotărâre prevede un total de 10.099.431,24 lei, din care valoarea totală a cheltuielilor eligibile este de 8.780.306,14 lei, iar al doilea proiect 11.606.645,56 lei, din care cheltuielile eligibile sunt 10.162.627,95 lei. Cheltuielile neeligibile vor fi acoperite din bugetul local. În plus, consilierii mai trebuie să aprobe și costurile realizării documentației tehnico-edilitare (DALI) pentru aceste investiții, care se ridică în total la 7.753.368,51 lei, din care 6.815.700,01 lei reprezintă cheltuieli eligibile.

    Datoriile pe care le are CET Hidrocarburi sunt către o centrală care în curând va fi 100% privată. Vorbim de CET SA

    Dat fiind faptul că am prezentat o parte din cheltuielile pe care le are de făcut Primăria cu CET Hidrocarburi, trebuie să amintim și de problemele care au apărut în decursul acestei toamne, care au lăsat o bună perioadă de timp arădenii în frig. Pe lângă marile pierderi care apar pe rețea, CET Hidrocarburi a „tocat” bani și din cauza datoriilor pe care le-a adunat către CET-ul mare din afara orașului, CET SA, care este furnizorul de agent termic, centrala fiind capabilă să încălzească atât prin curent electric cât și prin gaz, iar CET Hidrocarburi în marea parte a timpului este simplu distribuitor, fiind capabil să producă încălzire în cazanele sale doar ca alternativă pentru momente când CET SA nu e disponibil, întrucât costurile ar fi mult prea mari, față de cele pe care le achită către CET SA. Tot pe acest considereant, tot în această toamnă s-a aprobat documentația pentru o investiție de circa 58 milioane de lei prin care ar urma să se instaleze o unitate de producere combinată de căldură și energie la CET H, pentru a „spori autonomia”.

    Anul acesta, CET Hidrocarburi (societate subordonată Primăriei Arad) s-a văzut într-o astfel de situație în care a fost nevoit să folosească resursele proprii, la costuri mari, întrucât CET SA – unde deși Primăria momentan este încă proprietar în proporție de 99,6% – a refuzat să mai acorde agentul termic până când CET H își achita datoriile. În acest sens, Primăria a alocat în septembrie 3 milioane de lei (bani primiți de la Guvern), după care restul banilor guvernamentali s-au lăsat așteptați, astfel că la începutul lunii noiembrie s-au mai alocat încă 4 milioane de lei din bugetul local, despre care primarul estima că „vor acoperi cele două săptămâni retroactive, respectiv încă două săptămâni care urmează”. Mult așteptații bani de la Guvern, 11,2 milioane de lei, au ajuns apoi fix la limită, pe la jumătatea lunii noiembrie, pentru a acoperi restul de datorii acumulate – deocamdată – de CET Hidrocarburi către CET SA.

    Dar cum se face că Primăria alocă bani la CET H pentru a plăti datorii unei centrale la care tot Primăria e proprietar majoritar?

    Trebuie clarificat că situația de la CET SA e una delicată. Fiind declarată insolventă în 2018, de atunci se află într-un plan de redresare, deși anual are la rândul ei zeci de milioane de euro datorii la diferite entități, iar din 2020 a semnat un contract de finanțare cu AOT Energy Switzerland AG care, practic, acum e liderul din umbră a CET SA.

    Amintim și că în octombrie, în perioada în care arădenii înghețau în locuințe, la ședința Consiliului de Administrație a CET H s-a luat decizia ca CET SA să aibă ipotecă asupra contului colector al CET H, respectiv asupra tuturor încasărilor până la data achitării datoriilor.

    Săptămâna trecută, la Timișoara a avut loc o adunare a creditorilor CET SA (care – repetăm – e în insolvență). Aceștia au votat un plan de reorganizare ce prevede vânzarea activelor, în maxim 6 luni, adică toate bunurile care practic sunt deținute 99% de Municipiul Arad, urmând ca activitatea de la CET SA să fie continuată de un nou proprietar (cel mai probabil AOT Energy). Vorbim așadar de un viitor strict privat al CET SA, unde Primăria nu va mai avea niciun cuvânt de spus. Vorbim de un CET privat de care depinde CET Hidrocarburi pentru a încălzi locuințele, școlile, grădinițele și spitalele din municipiu și la care are constant datorii…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.