CSM sesizează Inspecţia Judiciară pentru a verifica dacă s-a săvârșit o abatere disciplinară de către judecătorul de la Ploieşti
Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări cu privire la săvârşirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de Apel Ploieşti care a soluţionat dosarul în care se cerea anularea deciziei Curţii Constituţionale privind anularea procesului electoral de la alegerile prezidenţiale de anul trecut, scrie digi24.ro.
„În raport de interesul public manifestat faţă de soluţia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2025, Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la săvârşirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul care a soluţionat cauza”, a anunţat, joi seară, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
Potrivit sursei citate, „măsura dispusă are în vedere faptul că în aproximativ 30 de alte cauze identice soluţionate de curţile de apel din ţară soluţiile pronunţate au fost de respingere a acţiunii, practica judiciară fiind unitară în acest sens”. Curtea de Apel Ploieşti a admis, joi, cererea unei persoane privind anularea Hotărârârii Curţii Constituţionale din 6 decembrie 2024, prin care era anulat întregul proces electoral de la începutul lunii decembrie a anului trecut.
Decizia instanţei nu este definitivă, având drept de recurs în 5 zile, însă suspendă executarea hotărârii magistraţilor constituţionali până la soluţionarea definitivă a cauzei. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs împotriva deciziei de joi a Curţii de Apel Ploieşti privind anularea hotărârii Curţii Constituţionale a României prin care erau anulate alegerile prezidenţiale de anul trecut.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)