vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update Concursul pentru conducerea Tribunalului Arad: magistrații Silvia Nădăban și Otto Szep rămân în funcții. Vezi ce note au obținut candidații

    de Special Arad | 16 decembrie 2015, 12:15 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    1

    Titlu principal: Magistrații Silvia Nădăban și Florentin Vlad – în cursa pentru președinția Tribunalului Arad

    Știri Arad. Astăzi a fost ultima zi de înscriere a candidaților care aspiră la funcțiile de președinte, respectiv vicepreședinte al Tribunalului Arad. În conformitate cu prevederile și normele impuse candidaților de Consiliul Superior al Magistraturii, concursul a început, pe proceduri, pe  6 octombrie și se va încheia, prin decizie, pe data de 16 decembrie – între timp, candidații trebuind să treacă mai multe sesiuni de examene.
    Pentru ocuparea funcției de președinte al Tribunalului Arad s-au înscris judecătorii Silvia Nădăban (actualul președinte, care mai are dreptul la încă un mandat) și Florentin Vlad (președinte al Secției Penale) – foto. Pentru funcția de vicepreședinte, singurul candidat este judecătorul Otto Sandor Szep – ocupantul acestei demnități de 3 ani încoace (23.10.2015).

    UPDATE: Consiliul Superior al Magistraturii a făcut publice ieri rezultatele obținute de candidații înscriși la concursul sau examenul pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor la curţile de apel, tribunale, judecătorii, precum şi la parchetele de pe lângă acestea, organizat în perioada 18 septembrie – 16 decembrie 2015 (dată publicare: 18 septembrie 2015). Astfel, judecătoarea Silvia Nădăban și-a păstrat funcția de președinte al Tribunalului Arad datorită mediei mai mari (cu media 8,785: nota proiect – 9,57; nota probă scrisă: 8,00) față de contracandidatul ei, judecătorul Florentin Vlad, acesta obținând media 7,925 (notă proiect: 7,45; notă proba scrisă: 8,40).

    Judecătorul Otto Șandor Szep a obținut încă un mandat de vicepreședinte al Tribunalului Arad, cu media 8,675 (Notă proiect: 9,15; notă proba scrisă: 8,20).

    rezultate tribunal

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.