Cristi Dănileț, propunerea USR pentru un loc la Curtea Constituțională: „Curtea nu trebuie să fie implicată în arena politică”

    de - | 20 aprilie 2022, 7:42 PM | Naţional

    1

    foto: arhivă Special Arad

    Cristi Dănileț, propunerea USR pentru un loc la Curtea Constituțională a României, susține că instituția nu trebuie să fie implicată în arena politică, astfel încât să poată să-și îndeplinească rolul de arbitru, anunță Mediafax.

    Declarațiile au fost făcute la RFI.

    „Curtea nu trebuie să fie un implicat în arena politică, ea trebuie să fie doar un arbitru. De aceea, cred că soluțiile pe care le dă CCR trebuie să fie explicate și trebuie să fie explicate pe înțelesul tuturor, al oamenilor obișnuiți care invocă Constituția și trebuie să o respecte. În al doilea rând, cred că fiecare membru din cadrul CCR trebuie cunoscut în țară. Din păcate, astăzi, dacă întrebi oamenii de două-trei nume de judecători din CCR, nu sunt șanse să le obții. În al treilea rând, cred că membrii CCR trebuie mai des să fie prezenți în dezbateri științifice, să fie în diverse medii, să participe la diverse evenimente”, a spus Cristi Dănileț.

    Magistratul susține că știe cum poate CCR să devină o instituție credibilă.

    „În primul rând, credibilitatea oricărei instituții trebuie redată de sus în jos și asta înseamnă ca ea însăși să fie credibilă. Or în ultimii ani am sesizat că este o mare dezbatere în legătură cu rolul CCR, tocmai pentru că nici politicienilor, cred, dar nici societății civile nu le este clar ce anume face CCR, pentru că de multe ori conflictele politice au ajuns, din păcate, la Curtea Constituțională, care le-a rezolvat”, a adăugat Dănileț.

    Judecătorul Cristi Danileț a fost propus de USR pentru un loc la Curtea Constituțională. Recent, Danileț a fost exclus din magistratură de CSM, din cauza unor postări din mediul online. Decizia a fost contestată și acum se așteaptă decizia instanței.

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. „Băiatul” promovat de hahalera de băsescu în implementarea „statului de drept”, timp în care pdl-ul a furat pe față cât cuprinde, … este propus la CC.
      .
      „Curtea nu trebuie să fie un implicat în arena politică, ea trebuie să fie doar un arbitru.” … exact și el o să facă posibil acest deziderat, când este propus de un partid care încă nu este decis cu cine joacă și pe cine reprezintă.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.