Cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei, Robert Pickton, a fost asasinat în închisoare. A fost responsabil de moartea a 50 de femei
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, relatează Agerpres.
Serviciul Penitenciarelor din Canada a anunţat decesul lui Pickton, în vârstă de 74 de ani, într-un comunicat în care a menţionat că rudele deţinutului, precum şi rudele victimelor sale, au fost notificate.
Pickton a fost atacat pe 19 mai în închisoarea de maximă securitate Port-Cartier, situată la aproximativ 700 de kilometri nord-est de Montreal, de un alt deţinut în vârstă de 51 de ani. Atacul, ale cărui motive nu sunt cunoscute, i-a provocat leziuni grave lui Pickton, care a fost internat în comă.
Pentru ce a fost condamnat?
Deşi în 2007 a fost condamnat pentru şase crime şi condamnat la închisoare pe viaţă, el a fost inculpat pentru uciderea a 26 de femei, majoritatea prostituate şi de origine indigenă care trăiau în Vancouver sau împrejurimi.
Anchetatorii au demonstrat că Pickton, care lucra ca porcar la o fermă de lângă Vancouver, a făcut să dispară rămăşiţele victimelor dându-le la porci.
Autorităţile au găsit la fermă resturi de ADN de la 33 de femei, iar Pickton însuşi a mărturisit uciderea a cel puţin 49 de femei, în timp ce organizaţiile de apărare ale femeilor indigene au estimat numărul victimelor sale la peste 60.
Însă într-o decizie controversată care a fost criticată de familiile victimelor, procuratura canadiană a decis în 2007 să-l judece pe Pickton pentru doar şase crime, întrucât, printre alte motive, pedeapsa la care urma să fie condamnat era aceeaşi.
Citește și: Pola Zilei: Cum să se numească noua piață flotantă (votantă)?













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)