Protagoniștii oribilei crime din Vlaicu, Izabela (victima) și Florin (criminalul sinucigaș) au fost înmormântați și cu asta, basta, cum se spune. Adică, s-a stins senzaționalul și totul se va pierde în uitare. Într-o nemeritată uitare. Spre liniștea unora… De exemplu, a celor care populează sistemul românesc de ordine și liniște publică. Un sistem care are cam tot ce i-ar trebui ca să funcționeze conform numelui (cam pompos, trebuie să recunoaștem): minister, inspectorat general și inspectorate județene, posturi și, cum altfel?, polițiști. Școliți, perfecționați periodic, specializați și degrab pensionați (apropo: dacă nu se oprește nebunia asta a pensionărilor speciale, polițiștii vor ajunge să se pensioneze odată cu angajarea și nu vor apuca nici măcar să facă burtă). Deci, un sistem care are cam de toate, mai puțin chef de lucru – altfel nu înțelegem de ce nu funcționează.

Aici facem o mică pauză pentru explicațiile celor din sistem: nu avem personal suficient, nu avem atribuții, cetățenii nu depun plângeri, legislația nu ne ajută etc., etc., etc.

Gata pauza, să trecem la chestiuni serioase.

„Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să-mi îndeplinesc cu răspundere și bună credință îndatoririle ce-mi revin potrivit funcției și să respect secretul profesional. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”. Pentru cei care nu știu, precizăm că acesta este jurământul depus de polițiști cu câteva luni înainte de pensionare, adică, la angajare…

Să le luăm pe rând, până ajungem la „demisia” în alb de la final, înaintată direct bunului Dumnezeu. Constituția României, art. 23: „Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile”. Libertatea este chestia aia pe care o violează ei când ne rețin sau arestează preventiv fără rost și pe care o… inviolează pedofililor, violatorilor, bătăușilor și așa mai departe. Siguranța persoanei, ca să înțeleagă și viitorii tineri pensionari, este exact ceea ce le-a fost violat Izabelei și atâtor alte femei bătute sau omorâte de soți geloși sau numai beți.

Mai departe, legea poliției zice cam așa: „Poliția Română (…) apără viața, integritatea corporală și libertatea persoanelor, proprietatea privată și publică, celelalte drepturi și interese legitime ale cetățenilor și ale comunității”. Deci, viață, integritate corporală, interese legitime… Reamintim cititorilor că oamenii care au sarcina de serviciu de a apăra viața și integritatea fizică au depus și un jurământ…

Acestea fiind lămurite, se cuvine să facem legătura cu oribila crimă din Vlaicu. Sătulă de crizele de gelozie ale soțului, Izabela, tânăra mamă ucisă, a înaintat divorțul. După vreo două săptămâni, a depus și o solicitare pentru obținerea unui ordin de protecție împotriva aceluiași soț care devenise violent, care o amenința inclusiv cu moartea, care nu se sfia să spună în Arad și Pecica că-și va omorî soția dacă o prinde cu altcineva. Evident speriată, Izabela și-a retras atât acțiunea de divorț, cât și solicitarea de obținere a ordinului de protecție. Nimeni nu a fost curios să afle de ce a dat înapoi, de ce și-a retras acțiunile… Să ne înțelegem, curiozitate profesională ce ar putea decurge, de exemplu, din atribuțiile asumate și din jurământul depus. Nimic. Deși siguranța și dreptul la viață sunt drepturi constituțional consacrate ale cetățenilor, apărarea acestora sau asigurarea apărării acestora, rămâne la latitudinea unor funcționari speciali, prea plictisiți de așteptarea pensiei aproape juvenile, pentru a-și aminti de jurământ. Jurământ pe care oricum nimeni nu-l ia în serios, în afara celor care completează dosarele de cadre. Pe nimeni nu interesează ce se întâmplă cu femeile bătute, amenințate, omorâte sau ce se întâmplă cu copiii tratați la fel de bărbați orbiți de furie născută din gelozie sau consum de alcool ori cine știe ce substanțe psihotrope. Pentru că Sistemul (cu majusculă, pentru că deja vorbim despre o supra-instituție!) stă liniștit și așteaptă ca victimele să depună plângere. Iar dacă nu depun sau dacă, speriate de amenințări, și le retrag, asta e, nu deschidem dosar sau închidem și cazul nu există! Dreptul la viață, dreptul la siguranță, la integritate fizică? Vorbe goale închise între coperțile unei legi violate zilnic tocmai de cei care au jurat în numele ei, vorbe golite de sens tocmai de cei care le-au folosit ca să-și obțină salarii, sporuri, pensii juvenile…

Vinovat moral, cel puțin, pentru moartea Izabelei, este Sistemul. Vinovat, pentru că, știind că legea cere, pentru a acționa, plângerea persoanei supusă amenințărilor, nu au făcut propuneri de modificare a legii (așa cum au făcut de atâtea ori în domeniul circulației rutiere, de exemplu!). Aveau nu doar sprijinul cetățenilor, dar și toate motivele serioase, cum ar fi, imposibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu și de a-și respecta jurământul.  Vinovat, pentru că ar fi trebuit să știe despre amenințările cu moartea ale soțului-criminal, iar după ce au aflat, nu au făcut nimic. Absolut nimic altceva decât au așteptat ca amenințarea să fie împlinită. Vinovat, pentru că ar fi trebuit să acționeze atunci când au luat la cunoștință despre existența unei infracțiuni – amenințarea cu moartea este infracțiune, sau nu? Parcă în Codul de Procedură penală este menționată această obligație a membrilor Sistemului, numiți acolo, organe…

Sursa foto (imaginea are caracter ilustrativ): www.ziaruldeiasi.ro