marþi, 14 mai, 2024

Special Arad Logo

    Proiectul „Craiova la Polivalentă”. Funcționarul din Primărie responsabil cu gafa a fost „mustrat verbal”, iar modernizarea zonei a primit undă verde

    de Raluca Medeleanu | 13 septembrie 2023, 9:35 AM | Administraţie | Topic special

    4

    Proiectul ce prevede reamenajarea parcului de la Polivalentă a trebuit să fie supus de două ori la votul consilierilor, din cauza unei gafe de proporții depistată în studiul geotehnic, în care se analiza solul din Craiova, în loc de cel de la Arad. La constatarea erorii, Primăria a anunțat că va face cercetări interne, pentru  „a stabili dacă reprezentanții Serviciului de Investiții sunt vinovați pentru nedepistarea acestei erori”. 

    Proiectul cu modernizarea zonei verzi și a fântânii arteziene de la Polivalentă a fost supus la vot în ședința din 26 iulie, iar atunci consiliera locală Daniela Arieta Săbău a fost cea care a atras atenția că întregul studiu geotehnic care însoțește documentația este făcut pentru alt oraș. Din această cauză, proiectul nu a mai fost supus la vot. Imediat după aceea, Primăria a emis un comunicat de presă prin care anunța că firma Geo Romdac SRL (care a primit 1200 euro pentru studiul eronat) și-a prezentat scuzele și trimis varianta corectă. De asemenea, se anunța pe această cale că Direcția Tehnică din cadrul Primăriei va face cercetări pentru a stabili dacă sunt vinovați și angajații Primăriei pentru nedepistarea erorii.

    Proiectul de hotărâre refăcut a fost supus din nou la votul consilierilor locali, în ședința din 30 august. Atașat la proiect era de această dată studiul geotehnic în varianta corectă, cu analiza geotehnică aferentă zonei din jurul municipiului Arad: „culoarul Mureșului” a luat locul „culoarului craiovean”, „masivul deluros al Highișului” a luat locul „colinelor subcarpatice”, „podișul Lipovei” a luat locul „subzonei Strehaia – Hilipași – Goruești” etc.

    Varianta supusă la vot în 26 iulie:

    craiova in studiu geo pt polivalenta arad

    Varianta supusă la vot în 30 august:

    studiu geotehnic actualizat pentru polivalenta

    Primarul nu a știut să ne spună nimic despre gafa din proiectul de modernizare de la Polivalentă

    Proiectul a trecut de vot, sub această formă. Doar că nimeni nu a mai adus vorba de ancheta internă de la Direcția Tehnică, iar atunci când ne-am adresat primarului Călin Bibarț, după ședință, nu știa să ne dea date despre problemă, întrucât el lipsise de la ședința inițială când s-a depistat gafa și se pare că nimeni nu a considerat că e necesar să-l pună în temă.

    Am trimis astfel o solicitare Primăriei, dorind să aflăm dacă totuși s-a luat vreo măsură ca astfel de erori plătite din bani publici să nu se comită pe viitor.

    Primăria ne comunică acum că „persoana în cauză a fost mustrată verbal”

    Răspunsul la solicitarea noastră a sosit astăzi, iar din el aflăm că Primăria s-a mulțumit cu scuzele prezentate de firma timișoreană care a retrimis studiul corect și că doar a atenționat verbal funcționarul care nu observase de la început greșeala.

    „În urma cercetării derulate la nivelul serviciului de specialitate din cadrul PMA, s-a constatat că din cauza unei neglijențe, pe fondul volumului mare de lucru, persoana responsabilă cu urmărirea executării contractului de servicii, care printre altele avea obligația de a verifica respectarea prevederilor H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivului de investiție (DALI) – „Reamenajare Zona Polivalentă”, a avut o omisiune. Nefiind vorba despre niciun fel de prejudiciu material, persoana în cauză a fost mustrată verbal de către superiorul ierarhic.

    În plus, li s-a atras atenția tuturor celor care ar putea să se confrunte cu situații similare, să acorde o mai mare atenție documentațiilor pe care le primesc.

    Reamintim faptul că firma care a făcut studiul respectiv și-a asumat eroarea constatată, și-a cerut scuze pentru situația creată și a luat măsurile necesare în vederea îndreptării greșelilor”, ne-a transmis Primăria Arad.

    Modernizarea parcului de la Polivalentă va costa circa 4 milioane de lei

    schita modernizare parc polivalenta

    Lucrările ce vizează modernizarea parcului de la Polivalentă sunt estimate să coste 4.288.099,42 lei.

    Amintim că memoriul general „D.A.L.I.” pentru această modernizare a fost întocmit de firma Atelier Decumanus SRL din Timișoara (în 2022), din care memoriul tehnic peisager a fost semnat de Green Maze Design SRL din Timișoara, iar studiul geotehnic a fost realizat de Georomdac SRL din județul Timiș.

    „Prin realizarea acestui obiectiv de investiții se va crea în cartier un loc adecvat care să asigure cetățenilor o adevărată oază de liniște și verdeață, o priveliște relaxantă tuturor categoriilor de vârstă, contribuind astfel la îmbunătățirea stării de sănătate a locuitorilor și totodată înscrierea în tendințele reconfigurării imaginii urbane, de valorificare a patrimoniului existent într-o formulă care să corespundă necesităților actuale ale comunității”, se menționează în Referatul de aprobare din proiectul de hotărâre.

    Proiectul prevede o „împrospătare” de aspect a zonei din jurul fântânii arteziene și schimbarea sistemului de funcționare a fântânii. Se va pune gazon, se vor planta arbori, arbuști, garduri vii și grupuri de plante. În jurul arborilor și arbuștilor se propune amenajarea terenului cu scoarță, pietriș și marmură decorativă.

    Va fi instalat un sistem de irigații prin aspersie și prin picurare, iar spațiile vor fi adaptate la nevoile persoanelor cu dizabilități locomotorii.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Probabil puteau să-i dea și o primă dacă e volumul mare de muncă înseamnă că era din cei câțiva care își fac treaba a lor și pe a altora.
      Ca dacă documentele sunt verificate de o singură persoană e foarte grav când sunt sute angajați înseamnă că sunt atribuiți defectuos și unii au fișa postului stufoasă alții sunt la număr.
      Preciza Bibart ieri ca remodelarea aleii Borsec are firmă contractată și urmează sa se dea ordinul de începere a lucrărilor dar nu a spus firma câștigătoare de ce oare? Una din astea 3 oare? Tehnodomus? Amahouse? Clever Solutions?

      +13 voturi
      +1
      -1
    2. Din greseala in greseala,spre victoria finala in alegerile din 2024,cand va vor vota doar liberalii si eventual pesedistii,cu totii spalati pe creier.Doresc aparatului primariei si edilului sef noi succesuri si intrarea in somaj,caci habar nu au de nimic,in afara de solitaire….

      +12 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.