joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Cosmin Creți, polițistul erou din Șiria: a salvat două vieți! (Video)

    de Mihai Todoca | 11 mai 2018, 10:16 AM | Știri Arad | Topic special

    3

    La data de 7 mai 2018 un polițist din cadrul Postului Comunal Șiria a fost sesizat de către o femeie despre faptul că, în scurt timp, intenționează să-și ia viața, refuzând însă declinarea propriei identități.

    Luând la cunoștintă despre cele transmise, în urma verificărilor efectuate, polițistul a reușit stabilirea identității celei care îl apelase și a locației în care se afla aceasta.

    În mai puțin de 5 minute, agent șef adjunct CREȚI COSMIN a ajuns la imobilul de pe raza localității Galșa, imobil în care se afla apelanta.

    Întrucât femeia nu răspundea la apelul polițistului iar înlăturarea oricărei primejdii care i-ar fi putut pune în pericol viața sau integritatea corporală era absolut necesară, deși simțea un puternic miros de gaz butan, colegul nostru a pătruns în imobil și a scos femeia de urgență.

    A procedat apoi la deschiderea geamurilor și oprirea gazului de la aragaz, solicitând sprijinul unui echipaj medical în vederea acordării de îngirjiri medicale femeii de 58 de ani.

    Acesta nu este unicul act de bravură al colegului nostru. La data de 22 martie, fiica unui bărbat din Șiria l-a contactat pe polițist, aducându-i acestuia la cunoștință că tatăl ei intenționează să-și pună capăt zilelor, prin spânzurare. Cu promptitudine, colegul nostru s-a deplasat în curtea din spatele imobilului în care locuia bărbatul.

    Ajuns la fața locului, deși s-a încercat determinarea acestuia să renunțe la hotărârea de a-și lua viața, voința bărbatului de 78 de ani era de necontenit. Având cablul înfășurat în jurul gâtului, bărbatul s-a aruncat de pe scara pe care era urcat, însă colegul nostru CREȚI COSMIN l-a prins și l-a luat în spate, tăind apoi cu un briceag lațul.

    În același mod, la solicitarea colegului nostru, un echipaj medical i-a acordat îngrijirile medicale de rigoare.

    Astăzi, cele două persoane salvate de polițiști regretă gestul necugetat pe care l-au făcut, mulțumindu-i acestuia pentru ocazia de a renaște.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    9 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.