Copil din Arad, la câteva secunde de tragedie! Sute de copii sunt puși zilnic în pericol de o clădire istorică ce stă să se prăbușească peste ei | Foto





Că Aradul se află într-o stare deplorabilă nu mai este o noutate pentru nimeni. Clădiri istorice care stau să se prăbușească zilnic peste trecători, drumuri pline de gropi, străzi pline de gunoi, tramvaie în care plouă și în care călătorii găsesc excremente și multe altele. Dar, să revenim la clădirile ale căror tencuieli cad în fiecare zi pe trotuarele circulate de arădeni. Situația în care se află zeci de astfel de clădiri din Arad este deplorabilă. În orice oraș, din orice țară civilizată din Europa, aceste clădiri vechi sunt restaurate sau, în foarte puține cazuri, în curs de a fi restaurate. Iar unii dintre noi chiar am vizitat multe astfel de orașe și, nicăieri n-am găsit ceea ce avem la Arad. Ba mai mult, nici nu trebuie să ajungi în alte țări, fiindcă e suficient să ajungi în orașele aflate la mică distanță de Arad, cum ar fi Oradea, Sibiu, Cluj sau Timișoara, unde mare parte din clădirile istorice au fost restaurate sau se află în curs de restaurare. În Arad, în schimb, au fost restaurate vreo 3-4 clădiri vechi, iar alte câteva zeci zac neîngrijite.
Astfel, luni dimineață, A.B. – cititoare fidelă a publicației noastre, și-a dus copilul la școală și, imediat după ce a parcat mașina, au încercat-o toate stările posibile și imposibile. La câțiva metri în fața lor, o bucată „sănătoasă” din tencuiala clădirii aflate la nr. 1 pe Bulevardul Decebal s-a prăbușit pe asfalt. Femeia a rămas înmărmurită și, preț de câteva secunde, prin minte i-au trecut tot felul de scenarii despre ce s-ar fi putut întâmpla dacă ar fi coborât din mașină și ar fi făcut câțiva pași cu doar câteva secunde mai devreme.
„Dimineață, pe când îl lăsam pe cel mic la școală, la câțiva metri în fața noastră a picat o bucată de tencuială de pe una din clădirile de pe Bulevardul Decebal. Am rămas șocată. Dacă ajungeam în acel loc cu doar câteva secunde mai repede, copilul meu putea să fie nenorocit. Eu pot să înțeleg că nu se găsesc bani pentru reabilitare, dar chiar nu se găsesc bani nici măcar pentru o plasă de protecție? Mai mult de jumătate dintre pietonii care trec zilnic pe acolo sunt copii. Dumnezeule!”, ne povestește A.B.
La câteva secunde după ce bucata de tencuială de pe clădire s-a prăbușit pe trotuar, prin zona respectivă au trecut o doamnă și un tânăr biciclist, lucru care se poate observa în fotografiile atașate. Norocul lor a fost că au ajuns în acel loc mai târziu cu câteva secunde, fiindcă probabil acum scriam despre o tragedie.
Noi sperăm că, poate, măcar în al doisprezecelea ceas autoritățile găsesc soluții pentru aceste clădiri lăsate de izbeliște, iar dacă nu pentru renovarea lor (așa cum ar fi normal), măcar pentru protejarea arădenilor care se expun zilnic unor pericole trecând pe trotuarele de lângă aceste clădiri.
Comentariile portalului
D-le Notaros, sper sa aveti decenta sa publicati acest drept la replica: Resping cu desavarsire afirmatia ca eu as avea treaba sa fac campanie cuiva, doar imi prezint opiniile asa (...)
dl Notaros...nu vreau sa comentez nimic din ceea ce scrieti. V am cunoscut si inainte de revolutie si chiar sunt lamurit. Sunteti echidistant precum postul prim al tarii Digi. (...)
Nu este dovedit, nu forțați nota, ar trebui să știți cum mergeau treburile atunci. Nu puteai pleca din țară în occident, chiar dacă erai olimpic, dacă nu (...)