vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Consilierii locali municipali doresc să ofere distincții cu ocazia Zilelor Aradului

    de Special Arad | 18 iulie 2016, 6:45 PM | Administraţie

    0

    Consilierii locali municipali au întocmit un proiect de hotărâre prin care își expun dorința de a acorda titluri de cetățean de onoare, dar și alte distincții, mai multor persoane publice din Arad. Iniţiativa aparține consilierilor locali Ionel Bulbuc, Mariana Cismaşiu, Laura Andreş, Gheorghe ­Oto Furău, Antoanela­ Luciana Naaji, Adina-Liana Dumitrean și Anca­ Patricia Stoenescu.

    Persoanele cărora se intenționează oferirea distincției de CETĂȚEAN DE ONOARE, în cadrul Zilelor Aradului, sunt următoarele:

    –  Profesor universitar doctor Lizica Mihuț:personalitate academică şi om de cultură, pentru implicarea cu dăruire şi profesionalism în dezvoltarea învăţământului superior arădean precum şi în promovarea imaginii Aradului în ţară şi străinătate”.

    – Flavius Domide: personalitate sportivă şi nume de referinţă al fotbalului arădean, pentru contribuţia fundamentală la creşterea prestigiului municipiului Arad în ţară şi străinătate”.

    – Pavel Riviș Tipei: „pentru devotamentul şi credinţa cu care a păstorit vreme de 20 de ani Cultul Penticostal din România, pentru preocuparea neobosită de promovare a valorilor creştine şi a ecumenismului”.

    De asemenea, se dorește acordarea titlului PRO URBE lui Cziszter Kalman Andras pentru „contribuţia însemnată la dezvoltarea urbanistică a municipiului Arad”, lui Schill Gheorghe pentru „implicare şi responsabilitate civică”.

    O altă distincție care este menționată în proietul de hotărâre este titlul de EXCELENȚĂ pentru merite profesionale remarcabile precum şi pentru interesul consecvent de promovare a Municipiului Arad, următoarelor personalităţi:

    – în domeniul ARTELOR VIZUALE: domnului Laurian Popa artist plastic şi domnului Stenhubel Zoltan Ludovic – artist plastic;

    – în domeniul ARTEI DRAMATICE: domnului Doru Nica – actor, pentru dăruirea cu care a slujit scena teatrului arădean;

    – în domeniul SPORTIV: domnului Ovidiu Hațegan– arbitru internaţional, pentru preocupările constante de promovare a imaginii municipiului Arad la nivel naţional şi european; domnului Meszar Alexandru pentru dăruirea şi implicarea cu care sprijină sportul arădean de performanţă;

    – în domeniul EDUCAŢIEI: doamnei profesoare Marinela Tudoran – pentru profesionalismul demonstrat în sfera educaţiei muzicale precum şi pentru implicarea cu pricepere şi dăruire în viaţa culturală a oraşului Arad; doamnei profesoare Liliana Lupșa – pentru performanţe de excepţie în activitatea didactică şi mai cu seamă în pregătirea elevilor olimpici; domnului profesor Viorel Gligorie Tudoran – pentru profesionalismul şi competenţa dovedite în întreaga carieră didactică.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.