Concerte prepascale în cadrul Târgului de Primăvară
Centrul Municipal de Cultură Arad și Primăria Municipiului Arad organizează în perioada 6 – 18 aprilie o nouă a Târgului de Primăvară din care nu va lipsi nici muzica specifică sărbătorilor pascale.
Vizitatorii târgului vor descoperi produse tradiționale și de sezon și vor fi întâmpinați, în zilele de sfârșit de săptămână, de o varietate de spectacole, activități cultural-artistice și animații pentru cei mici și mari.
În deschiderea târgului, organizatorii au prevăzut două concerte speciale. Astfel, vineri, 7 aprilie, începând cu ora 18, elevii Liceului de Artă „Sabin Drăgoi” vor susține un program artistic, fiind urmați de elevii Școlii Populare de Arte Arad.
Sâmbătă, 8 aprilie, la ora 18, pe platoul din fața Palatului Administrativ, CMCA vă îndeamnă să fiţi alături de cei doi oaspeţi ai orchestrei simfonice, să vă bucurați de o experienţă acustică insolită și nu în ultimul rând de frumuseţea cântărilor ortodoxe, dezvăluită acum prin armonia vocii și a „corului” de instrumente.
Zece cântece creștine, culese și publicate în 1937 de preotul Iosif Trifa și preluate după câteva decenii pe suportul unei orchestre simfonice, reprezintă o curiozitate pentru oricare gazdă din domeniul spectacolului, o inspirație pentru auditorul sălii de concerte și o perfectă potrivire la calendarul anului religios, aflat acum în preambulul Săptămânii Mari. Dirijorul orchestrei va fi Dumitru Lupu, iar solista Ileana Şipoteanu.
Duminică, 9 aprilie, la ora 18, pe platoul din fața Palatului Administrativ Arad, va avea loc un alt concert de pricesne susținut de preotul Adrian Bara, alături de grupul vocal „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”.
Comentariile portalului
== UN MEDIC ,UN INTELIGENT NU VA ALEGE NICIODATA O NULITATE SA L CONDUCA ==DAR DIN PACATE ROMANIA ARE 3/100 INTELIGENTZI SI 52/100 ANALFABETZI FUNCTZIONALI . MAI MULT AVEM PESTE 7,7 MIL DE SUFLETE CU (...)
Și atunci nu este momentul reconfigurării întregului bulevard de la Podgoria la Teatru. Mutat circulația pe mijloc, lărgit pietonalul lângă imobile și creând posibilitatea unor (...)
Tara aberanta oras aberant primar fraudulos...