Concert simfonic, înainte de Ziua Copilului, la Filarmonică
Filarmonica Arad organizează antemergător pentru Ziua Copilului un concert simfonic aparte, dedicat celor mici și mari, joi, 30 mai, de la ora 19:00.
„Acum este rândul Lebedei? – răsare întrebarea firească a celor curioși și nerăbdători să ia parte la cel mai muzical, vesel și colorat carnaval din lume.
Da! Al lebedei, dar și al celorlalte animale din partitura amuzantă și plină de candoare a lui Camille Saint-Saëns. Al Leului-Rege, al găinilor și cocoșilor, al măgarilor sălbatici, al țestoaselor, cangurilor, al peștișorilor din acvariu, al păsărelelor din volieră și al tuturor creaturilor minunate, care animă lumea zoologică, la cel important eveniment cultural al regatului ei: Carnavalul animalelor!
Și este și rândul lui Petrică, băiețelul curajos și plin de imaginație, cel dornic de aventură, din povestea „Petrică și lupul”, atât de bine închegată pe portativele orchestrei simfonice de Serghei Prokofiev.
Iar odată ce pregătirile sunt în toi, nu mai rămâne decât să ne întâlnim la final, cu mic, cu mare, la o fascinantă petrecere cu muzică și basme, cu cel mai inspirat și fenomenal povestitor, actorul Mihai Bisericanu, cu instrumentele orchestrei simfonice, care prind viață sub bagheta lui Cristi Neagu, și cei mai simpatici și studioși pianiști, Adriana și Sorin Dogariu…
Pentru copiii de toate vârstele, seara de 30 mai 2024, la ora 19.00, este cea mai importantă dată din calendar! Veniți să vă bucurați de ea!”, transmite conducerea Filarmonicii Arad.
BILETELE pot fi achiziționate online, de pe site-ul bilete.ro. sau de la casieria Filarmonicii în timpul programului anunțat:
Luni:09:00 – 13:00,
Marți 09:00 – 13:00,
Miercuri 12:00 – 16:00,
Joi 09:00 – 13:00; 17:00 – 18:45,
în zi de concert 09:00 – 13:00 și 17:00 – 18:45.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)